Dacă vii dinspre Budapesta pe autostrada M5, nu departe de ieşirea pentru localitatea Kecskemét, o colecţie de macarale atrage atenţia în peisajul monoton al Câmpiei Panonice.
Este locul pe care va fi construită cea mai nouă fabrică a concernului Daimler AG, care va produce anual până la 100.000 de modele succesoare ale Mercedes Clasa A şi unde producţia de Mercedesuri pentru pasageri Clasa B va începe din 2012, relatează cotidianul Budapest Times în ediţia de luni.
Majoritatea clădirilor pot fi deja văzute la dimensiunea lor finală, inclusiv sala de construcţie a caroseriei, vopsitoria, sala de asamblare, centrul de service şi clădirea administrativă.
Conform calendarului, fabrica ar trebui să fie pregătită să producă primele vehicule în regim de testare din această toamnă, urmând ca primele maşini destinate clienţilor să părăsească linia de producţie la începutul anului 2012. Este un program ambiţios, însă Frank Klein, CEO al Mercedes-Benz Production Hungary, susţine că lucrările se încadrează în calendar.
Fabrica este construită pe un spaţiu de 441 de hectare (4.410.000 metri pătraţi), cu o suprafaţă de construcţie de 180 de hectare (1,8 milioane de metri pătraţi), din care circa 230.000 de metri pătraţi vor fi acoperiţi cu clădiri.
Suprafaţa rămasă va fi destinată parcării, străzilor şi spaţiilor verzi. În plus, un spaţiu special este rezervat pentru până la zece companii furnizoare, care se vor muta acolo, în următoarele luni.
Aceste dimensiuni fac din Kecskemét cel mai mare şantier de construcţie al unei fabrici din Europa, valoarea investiţiei ridicându-se la aproximativ 800 milioane de euro.
Fabrica Mercedes din Ungaria este de asemenea cea mai mare investiţie pe teren viran a Ungariei până în prezent. De altfel, vara trecută pe locul actualului şantier era încă câmp.
Este posibil ca şi alte câmpuri din apropiere să fie folosite de către Mercedes. În apropiere de zona pe care o foloseşte frecvent, compania deţine încă 261 de hectare pentru o viitoare extindere.
În prezent, aproximativ 600 de muncitori lucrează la construcţia fabricii. Până la sfârşitul anului 2010, echipa de proiect va număr de peste 700 de angajaţi, dintre care 500 unguri şi 200 germani.
În momentul de faţă, aproape 70 de germani lucreaza deja full-time în Kecskemét. Germanii care vor rămâne se vor muta cu familiile în localitate până la sfârşitul anului.
Potrivit Budapest Times, în afară de ungară, germana este limba oficială a fabricii. Toate semnele de informare sunt în limba germană şi ungară.