Criza a tăiat pofta basarabenilor de a se lansa în afaceri

Tot mai puţini moldoveni se avântă să-şi deschidă o afacere. Numărul de întreprinderi noi înregistrate în Republica Moldova în prima jumătate a acestui an a scăzut cu 16 la sută faţă de anul trecut, de la începutul anului fiind înregistrate 3.269 de companii.

Potrivit Economist, datele oficiale arată că numărul întreprinderilor noi continuă să scadă al patrulea an consecutiv. După o creştere uşoară în anii 2005-2007 a numărului de afaceri noi, când s-a ajuns la un număr de 6.077 înregistrări în şase luni, în 2008 au fost mai puţini doritori de a iniţia o afacere proprie – 5.597.

‘Pe de o parte, lumea a devenit mai precaută şi nu se grăbeşte să deschidă afaceri, aşteaptă vremuri mai bune, iar pe de altă parte, băncile au devenit mai exigente la acordarea finanţărilor’, spun experţii. Mai mult de jumătate din întreprinderi au fost înregistrate la Chişinău – 1.875, iar aproape 1.400 în celelalte localităţi.

Peste 25 la sută din întreprinderile înregistrate activează în comerţul cu amănuntul, 17 la sută – comerţul cu ridicata, 12 la sută – tranzacţiile imobiliare, 10 la sută sunt întreprinderi prelucrătoare, iar 8 la sută sunt din transporturi. În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate 155.800 de întreprinderi, dintre care 46% au statutul de societate cu răspundere limitată, iar 41% de întreprinderi individuale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata