În ultimii ani, chiar dacă azbestul este interzis în 69 de țări, acesta încă se ascunde în clădirile noastre, în depozitele de deșeuri și în conductele noastre de apă. Deși este general acceptat faptul că inhalarea poate fi letală, acum oamenii de știință și activiștii își exprimă din ce în ce mai mult consternarea cu privire la riscurile potențiale ale ingestiei a acestuia.
Aştfel, mai multe îngrijorări legate de azbestul din apa potabilă, se concentrează în principal pe expunerea prin înghițire, cu posibile legături între cancerul de colon, de stomac și de esofag.
În cercetările sale, Arthur Frank, profesor de sănătate publică și profesor de medicină la Universitatea Drexel din Philadelphia, este unul dintre cei mai importanți experți internaționali în materie de azbest.
În afirmaţiile sale, „Tipurile de cancer pe care le obții în urma ingerării ar fi cancerele tractului gastrointestinal, esofag, stomac, chiar și intestinul subțire, iar apoi cancerele intestinului gros, cancerele de rinichi, despre care se demonstrează din ce în ce mai mult că au legătură cu azbestul, din nou, aceste date date datează din anii 1960 și începutul anilor 1970”, spune el echipei de investigație transfrontalieră.
În acest sens, „Și s-au acumulat din ce în ce mai multe date despre asta… oamenii de știință, în general, au fost [more] îngrijorați de inhalarea azbestului, care este modul în care majoritatea oamenilor sunt expuși. Și s-a acordat puțină atenție, s-a făcut puțină analiză și s-a finanțat puțină cercetare care să analizeze rolul azbestului ingerat”.
În avertiarea sa, Frank recomandă ca nicio nouă conductă de apă din azbest-ciment să nu fie instalată sau chiar fabricată în țările în care nu este interzis azbestul, cum ar fi cele din afara UE, și că ar trebui să se efectueze teste privind nivelurile de fibre din apă.
Despre o posibilă legătură dintre cancer și fibrele de azbest din apă, s-a aflat anterior pe agenda legislatorilor europeni.
În gât, stomac și rect
În luna octombrie 2021, Parlamentul European a adoptat o rezoluție privind azbestul, depusă de Nikolaj Villumsen, un eurodeputat danez de rang înalt din partea stângii. Rezoluția inițială menționa conductele de azbociment în descompunere și cerea o abordare preventivă – monitorizarea regulată a fibrelor din apă „în cazul în care există un risc pentru sănătatea umană” și un plan de eliminare a conductelor din rețeaua europeană de apă potabilă.
Concret, rezoluția a subliniat, de asemenea, riscul ca fibrele eliberate și ingerate să provoace cancer la nivelul gâtului, stomacului și rectului.
Cu toate acestea, nici accentul pus pe conductele de apă și nici cancerul prin ingestie nu au supraviețuit negocierilor finale dintre Parlamentul UE, Consiliu și Comisie. Niciunul dintre aceste pasaje nu a ajuns în Directiva privind azbestul la locul de muncă, care a intrat în vigoare în întreaga UE în 2023.
În precizările sale, Villumsen a declarat echipei transfrontaliere că departamentul de mediu al Comisiei (DG ENVI) nu a fost „dispus să coopereze în niciun fel [with the water section]. Parlamentul UE a menținut acest lucru în rezoluția finală, iar noi am avut întâlniri cu DG ENV, dar nu a dus nicăieri„.
Cu toate acestea, Comisia a fost informată și a luat act chiar mai devreme. Însă, în anul 2017, patru eurodeputați italieni au susținut că 100 000 km de conducte de apă au fost afectate de fibre de azbest eliberate în întreaga Italie. Ei au întrebat dacă comisia era la curent, dacă știa că azbestul ingerat este cancerigen și ce măsuri concrete ar trebui luate.
Până la statele membre ale UE
Răspunsul pe scurt, dat de comisarul european pentru mediu de atunci, Kemanu Vella, a fost că executivul UE era într-adevăr conștient de riscurile pe care le prezintă conductele de azbest în descompunere.
Interzicerea generală a azbestului în UE începând din 2005 includea țevile de apă fabricate din azbociment. Acestea ar putea fi utilizate doar până la sfârșitul duratei lor de viață. Dar acțiunile posibile ar fi la latitudinea statelor membre, a adăugat comisarul Vella într-un răspuns scris.
Țevile din azbociment au fost instalate în întreaga lume de la începutul anilor 1900, azbestul fiind amestecat în ciment pentru a-i îmbunătăți rezistența în condiții de stres, cum ar fi coroziunea.
Investigațiile efectuate în Regatul Unit și în statele membre alese arată o mare disparitate atât în ceea ce privește cunoștințele despre existența unor astfel de conducte, cât și în ceea ce privește utilizarea lor.
În Italia, conform Investigative Reporting Project Italy (IRPI), aproximativ jumătate dintre autoritățile locale au oferit răspunsuri cu privire la serviciile de apă pe care le supraveghează, cele care au răspuns fiind responsabile pentru aproximativ 245 000 km de conducte, dintre care au raportat că 22 000 km au fost construite din conducte din azbociment.
În prezent, Italia are aproximativ 550 000 km de conducte, iar aproximativ jumătate din datele privind conductele din azbest se estimează că lipsesc. Starea conductelor este în mare parte necunoscută, cu excepția Toscanei, unde se știe că aproximativ 500 km sunt considerați a fi deteriorați. Majoritatea conductelor au fost instalate între anii 1970 și 1980, dar unele datează încă din anii 1950.
În avertizarea sa, Fiorella Belpoggi, fost director științific al Institutului Ramazzini pentru cercetarea cancerului, a declarat pentru IRPI: „Este foarte plauzibil ca această situație [ingestion] să cauzeze probleme de sănătate”, adăugând: „Dacă azbestul provoacă tumori prin inhalare, este greu de crezut că ingestia aceleiași substanțe cancerigene nu ar fi periculoasă”.
Când se sparg conductele de apă
În prezent, în Europa, în Slovenia, Oštro, un centru de jurnalism de investigație, a descoperit că aproximativ 4,4% din conductele de apă erau fabricate din azbociment, dar că în unele municipalități procentul a ajuns până la 30%. Una dintre acestea a fost municipalitatea Kanal, unde se află o fostă fabrică de azbest. Autoritățile naționale de sănătate pledează pentru înlocuirea țevilor, dar nu fac niciun fel de teste pentru fibrele de azbest.
În Danemarca, există 1.119 km de conducte de azbociment, iar apa potabilă nu este testată în mod curent, a constatat TV2/Nord. Agenția daneză de mediu afirmă că nu sunt eliberate fibre de azbest în apă din conducte. Agenția a confirmat, în urma unor interpelări, că nu s-a efectuat niciodată niciun test.
În Regatul Unit, există 37 000 km de conducte din azbociment, reprezentând între unu și 27 la sută din conductele de apă ale diferitelor companii care furnizează apă în Regatul Unit, dintr-un total de aproximativ 340 000 km.
În acest sens, BBC a trimis solicitări în baza Regulamentului privind informațiile de mediu (Environmental Information Regulations – EIR) tuturor companiilor de apă din Marea Britanie. Zona cu cel mai mare procent de conducte din azbociment, reprezentând 27 la sută, a fost Essex and Suffolk Water, deținută de Northumbrian Water, iar compania de apă Hafren Dyfrdwy’s Hafren Dyfrdwy a Severn Trent din Dee Valley a raportat că 22 la sută din conductele de acolo sunt căptușite cu azbociment.
În plus, în unele zone ale companiilor de apă, țevile din azbociment se sparg frecvent, una dintre companii, United Utilities, raportând o creștere uluitoare a numărului de spargeri de peste 2000% între 2017-2021. Alte companii au raportat creșteri mai mici, dar substanțiale. Unul dintre motivele pentru creșterea numărului de spargeri este vechimea conductelor. Multe companii au raportat conducte vechi de până la 70 de ani sau mai vechi.
La fel şi în Croația, Oštro a constatat, de asemenea, că există aproximativ 2575 km de conducte de apă din azbociment, conform celor 56 de răspunsuri primite de la 126 de distribuitori publici de apă. Aceasta reprezintă aproximativ 5,2 % din întreaga rețea de alimentare cu apă din țară. Unele municipalități nu au niciunul, în timp ce altele au 50 la sută. Nu există niciun test pentru detectarea prezenței azbestului în apa potabilă.
Distribuitorul de apă pentru capitala Zagreb a declarat: „Unele defecțiuni ale conductelor se referă la defecțiuni ale îmbinărilor sau la ruperi de conducte care sunt remediate prin cuplaj de reparații fără extragerea conductei existente.”
A spălat salopeta soțului ei
În contextul contaminator, Fundația Forumul European al Azbestului organizează în mod regulat o conferință pentru experți și militanți din diferite discipline. Conferința care a avut loc la Bruxelles la sfârșitul anului trecut a salutat Directiva privind azbestul la locul de muncă, acum în vigoare, ca fiind un pas înainte.
Mai mulți participanți au comentat observațiile făcute de expertul în sănătate Arthur Frank, iar conferința a adus un omagiu lui Mavis Nye, o militantă britanică pentru azbest care a fost expusă la acest mineral letal prin manipularea salopetei de lucru a soțului ei, Ray.
Președintele Comisiei Internaționale pentru Sănătate în Muncă, Jukka Takala, a declarat: „Este necesară prioritizarea efectului profesional, deoarece va fi nevoie de cineva care să se ocupe, nimeni nu se ocupă de mediul înconjurător.” El a declarat în cadrul anchetei transfrontaliere:
„Ar trebui să obținem măsurători ale azbestului în apă; ar trebui să fie monitorizat. Este o problemă emergentă”.
Concret, acolo unde s-au făcut și se fac teste, atât în SUA, cât și în Italia, s-au găsit fibre de azbest în apa potabilă care a trecut prin conducte de azbociment. În SUA, există o limită legală, cunoscută sub numele de nivel maxim de contaminare, privind concentrația de fibre de azbest permisă în apa potabilă.
La rândul său, președinta fundației Forumului European al Azbestului, Yvonne Waterman, a declarat: „Bolile „clasice” ale azbestului se concentrează asupra căilor respiratorii și a plămânilor. „Noile” boli ale azbestului par să urmeze calea digestivă; iar marea întrebare este: de ce? Evident, digestia azbestului are sens în această privință. Dacă se combină acest lucru cu înțelegerea științifică a faptului că fibrele de azbest… pot călători prin tot corpul, brusc se realizează că poate există o subînregistrare foarte mare a victimelor azbestului.”
„Ce se întâmplă cu pacienții cu cancer de vezică urinară, stomac sau colorectal? Aceștia nu sunt întrebați niciodată despre vreo relație cu azbestul și, cel mai probabil, nu au nicio idee despre posibilitatea ca cancerele lor să fie cauzate de ingerarea de azbest”, a adăugat ea.
OMS este divizată în ceea ce privește orientările obligatorii
În ciuda înțelegerii pe scară largă a faptului că fibrele de azbest ingerate sunt potențial cancerigene încă din anii 1960, recunoașterea internațională nu a condus la nicio acțiune legislativă. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și grupul de lucru al acesteia, IARC (Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului), joacă amândouă un rol crucial.
La fiecare patru ani, OMS elaborează orientări privind apa potabilă, la care aderă majoritatea țărilor. Cea mai recentă versiune a orientărilor OMS, publicată în 2022, este puțin mai precaută decât versiunile anterioare, subliniind ceea ce ei numesc studii la scară mică, dar bine documentate, care par să sugereze un risc crescut de apariție a anumitor tipuri de cancer.
Un document de bază al orientărilor concluzionează că nu a fost „adecvat sau necesar să se stabilească o valoare orientativă pentru fibrele de azbest în apa potabilă” – ceea ce înseamnă că autoritățile din domeniul apei nu trebuie să testeze prezența mineralului.
În cea mai recentă revizuire efectuată de IARC, experții nu au clasificat cancerul faringian, colorectal și de stomac ca fiind cancere direct legate de fibrele de azbest ingerate.
Astfel, „Grupul de lucru a fost în mod egal împărțit în ceea ce privește faptul că dovezile au fost suficient de puternice pentru a justifica clasificarea ca fiind suficiente”, a declarat echipa transfrontalieră într-un răspuns scris al IARC.
Cu toate acestea, raportul a subliniat, de asemenea, că, având în vedere că datele sunt limitate, este „oportună reducerea la minimum a concentrațiilor de fibre de azbest în apa potabilă, în măsura în care este posibil”.
„Pe măsură ce aceste materiale cedează sau se deteriorează în mod semnificativ, materialele din azbociment ar trebui înlocuite cu materiale care nu conțin azbest”, adaugă raportul, recomandând că „ar trebui să se ia în considerare o monitorizare de investigație, pentru a furniza informații suplimentare cu privire la contribuția țevilor mai vechi din azbociment la numărul, tipurile, dimensiunea și forma fibrelor din apa potabilă”.
În ciuda recomandărilor de a efectua o monitorizare de investigație, companiile de apă și autoritățile au folosit în schimb orientările OMS pentru a evita cercetarea sau monitorizarea.
Impactul asupra mediului subestimat
În avertizările sale, Frank, expert în sănătate, indică, de asemenea, o lucrare recentă la care a fost coautor, care critică OMS pentru că subestimează rolul expunerii la mediu în creșterea numărului de femei diagnosticate cu cancere legate de azbest.
El sugerează că organismele internaționale precum OMS și IARC ar trebui să analizeze mai profund în viitor expunerea la mediu, alături de expunerea profesională. Expunerea de mediu, sau expunerea comunitară, este adesea descrisă ca fiind cel de-al patrulea val de expunere, în care toată lumea, de la copii la adulți, poate fi expusă la azbestul în descompunere în comunitate – în clădiri, conducte de apă, depozite de deșeuri și altele.
Frank adaugă: „Acesta este un domeniu cu resurse insuficiente, subapreciat și insuficient cercetat. Dar există cu siguranță îngrijorare cu privire la ingestie”.
Și Waterman de la European Asbestos Forum concluzionează: „În prezent, singurele victime ale azbestului care sunt recunoscute ca atare sunt cele care s-au îmbolnăvit mortal din cauza inhalării de azbest. Prin urmare, riscăm să ignorăm complet pacienții cu cancere care pot fi cauzate de ingestia de azbest și, prin urmare, să nu vedem adevărata dimensiune a problemei.”
Sursa: euobserver.com
