Doi miniştri cehi au primit scrisori care conţineau otravă

28

Doi membri ai guvernului ceh de centru-stânga au primit plicuri care conțineau otravă, au informat luni autoritățile și mass-media, relatează AFP.

Ministrul de interne Milan Chovanec, din Partidul Social-Democrat, și ministrul de finanțe Andrej Babis, miliardar și președinte al partidului ANO, au primit astfel de plicuri săptămâna trecută.

‘Scrisoarea trimisă ministrului de finanțe conținea o doză letală dintr-o otravă periculoasă’, a declarat Radek Pokornik, purtătorul de cuvânt al Institutului național de securitate nucleară, chimică și biologică, refuzând să facă alte comentarii.

Andrej Babis a afirmat, citat de agenția cehă CTK, că plicul, provenit din Slovenia, a ajuns la ministerul său joia trecută.

Ministerul de Interne a primit cianură într-un plic provenind din nordul Europei.

În septembrie anul trecut, președintele, guvernul și Ministrul Afacerilor Externe din Cehia au primit plicuri care conțineau o pulbere albă inofensivă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Financiarul

Fi la curent cu ultimele noutăți financiare. Accesează cele mai relevante știri online pe Financiarul.ro. Va aducem zilnic știri din economice, noutăți interne și externe.  Citește zilnic cele mai noi știri online