După Ucraina, ţinta Rusiei va fi Republica Moldova, avertizează preşedinta Lituaniei

Rusia încearcă în Ucraina să ‘rescrie frontierele din cel de-al Doilea Război Mondial’ şi următoarea ţintă a Moscovei ar putea fi Republica Moldova, iar în acest timp Europa ‘nu reuşeşte întotdeauna să înţeleagă ce se întâmplă’, a avertizat joi preşedinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite, citată de AFP.

‘Trebuie să acţionăm imediat’, a punctat ea la sosirea la Bruxelles la summitul european extraordinar dedicat crizei ucrainene, însă a adăugat cu regret că nu crede că la această reuniune se va decide vreo ‘acţiune rapidă’.

‘După Ucraina urmează Moldova, iar după Moldova vor fi alte ţări’, a avertizat preşedinta Lituaniei, referindu-se la ‘brutala agresiune’ a Rusiei împotriva Ucrainei.

Dalia Grybauskaite, care a fost şi comisar european, a reamintit cu această ocazie că Rusia a desfăşurat recent manevre militare în Marea Baltică, în apropierea Poloniei şi a ţării sale. ‘Trebuie să înţelegem că este ceva grav. Dacă permitem acest lucru, atunci o să vină şi rândul altcuiva’, a atenţionat ea. ‘Este vorba despre vecinătatea noastră, de regiunea baltică, nu doar de Ucraina’, a conchis preşedinta Lituaniei.

În timpul unei vizite efectuate miercuri la baza aeriană a NATO din Lituania, ea a cerut Alianţei Nord-Atlantice să-şi sporească prezenţa în ţările baltice. Aceste ţări nu au o aviaţie militară capabilă să asigure protecţia spaţiului lor aerian, motiv pentru care Statele Unite şi-au asumat această sarcină în luna ianuarie, când au trimis la baza din Lituania patru avioane de vânătoare F-15 şi urmează să suplimenteze numărul lor cu încă şase. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata