Pe 27 ianuarie 2010, Germania a comemorat 65 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz de către forțele sovietice. Deși majoritatea cetățenilor germani își recunosc responsabilitățile istorice, procesul de asumare a trecutului nu a fost deloc simplu. A fost nevoie de patru decenii după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial pentru ca un președinte german din vest să declare că ziua de 8 mai, când armata lui Hitler s-a predat, reprezintă o ‘zi a eliberării și pentru germani’, conform publicației britanice The Guardian.
Recent, Papa Benedict al XVI-lea, având rădăcini germane, a folosit ocazia unei vizite la Auschwitz pentru a afirma că poporul german a fost victima unei ‘bande criminale’ care și-a câștigat puterea prin ‘minciună și teroare’, utilizând astfel națiunea germană ca pe un ‘instrument’. Aceasta sugerează o negare flagrantă a faptului că naziștii au promovat deschis antisemitismul și că sute de mii dintre germani au participat activ la ceea ce este cunoscut sub numele de ‘soluția finală’.
Astfel, chiar și în prezent, The Guardian observă că printre nemți – nu doar în rândurile extremei drepte – persistă ideea că o autoexaminare excesivă poate afecta negativ psihicul național. Există voci care susțin necesitatea unui nou sentiment al demnității naționale. În acest context istoric complex se adaugă ororile stalinismului și antisemitismul extrem al unor lideri islamici precum Mahmoud Ahmadinejad, evidențiind faptul că Germania nu este singura cu un trecut problematic.
Discuțiile revizioniste sunt frecvente în Germania an după an. Totuși, anul acesta s-a petrecut ceva inedit: anumiți autori evrei s-au aliat cu revizioniștii. Benjamin Weinthal scria în cotidianul israelian Ha’aretz despre cum amintirea Holocaustului pare să fi devenit o obsesie maladivă pentru nemți.
În aceeași notare criticată sever se aflase Henryk M. Broder în publicația berlineză Tagesspiegel; el atacase ‘evreii plângători’ care folosesc fiecare emisiune TV pentru a-și exprima durerea legată de pierderile suferite în timpul Holocaustului sau teama față de partidul neonazist NPD. Critica lui Broder este cu atât mai surprinzătoare având în vedere cariera sa dedicată combaterii antisemitismului perceput ca fiind persistent în Germania.
Cum s-a ajuns aici? Se pare că prejudecățile lui Broder față de Islam l-au determinat să apere figuri controversate precum Geert Wilders pe care îl consideră un ‘liberal radical’. În contrast cu aceasta abordare criticată sever sunt evreii din curentul principal care au întins mereu o mână musulmanilor din Germania recunoscând corect legătura dintre xenofobie și antisemitism.
În articolul său din Tagesspiegel unde îi atacase pe ‘evreii jelitori’, Broder face referire la conexiunile subtile între antisemitism și islamofobie afirmând despre Islam: ‘nu este doar o religie ci mai degrabă o ideologie bazată pe supunere mascat sub forma unor dogme religioase’. Atât Broder cât și Weinthal acuzau societatea germanilor spunând că aceștia se concentrează prea mult asupra memoriei victimelor evrei dar fac prea puțin împotriva radicalizării islamice sau amenințărilor iraniene asupra Israelului.
Pe alt front însă Samuel Pisar – avocat şi autor al lucrării „Despre sânge şi speranţă” – avertizează într-un articol publicat in International Herald Tribune despre riscurile dispariției supraviețuitorilor Holocaustului; odată cu plecarea lor istoria ar putea fi interpretată fie prin prisma obiectivitatii istoricului fie distorsionata prin vocea revizioniștilor ce neagã realitatea Holocaustului numindu-l “mit”.
Acest fenomen deja începe să se manifeste conform opiniei lui Pisar; astfel supraviețuitorii au datoria moralã urgentã sa transmitã generaţiilor viitoare amintirile suferinţelor trĂite si sa-i avertizeze pe tineri asupra pericolelor fanatismelor si violentei ce pot reaprinde conflictele istorice.
