Aeronava Boeing 777 a companiei Malaysia Airlines a fost doborâtă de un avion de luptă ucrainean Su-25 și trebuia să cadă pe teritoriul Rusiei. Americanii știu despre aceasta, dar păstrează tăcerea, au declarat miercuri seara experți militari ruși într-o emisiune la televiziunea publică rusă Pervîi Kanal, relatează ITAR-TASS.
Avionul Suhoi-25 a putut să se ridice pentru o perioadă scurtă de timp la o înălțime de 10.000 de metri, altitudinea la care zbura aeronava Boeing 777 la 17 iulie, cu sprijinul Centrului de control al zborurilor din Dnepropetrovsk, a declarat generalul de armată Vladimir Mihailov, fostul comandant-șef al forțelor aeriene militare ale Rusiei între 2002 și 2007.
Mai mult, potrivit acestuia, ‘organizatorii acestui act terorist îngrozitor se așteptau ca avionul de linie malaezian să cadă pe teritoriul rus’, conform agenției de presă menționate.
El susține că avionul Boeing 777 nu a fost doborât cu o rachetă sol-aer Buk, ci de un avion de vânătoare ucrainean. În favoarea acestei versiuni, el a invocat caracterul resturilor aeronavei.
Dacă avionul ar fi fost doborât de un sistem de rachete sol-aer Buk, ar fi rezultat o explozie instantanee și, prin urmare, ar fi fost mai multe fragmente, susține generalul Mihailov.
Întrebat dacă americanii ar fi putut înregistra eventuala lansare a unei rachete Buk, fostul comandant șef al forțelor aeriene ruse a răspuns: ‘Probabil au văzut!’.
O opinie similară a fost exprimată și de către redactorul-șef al revistei ‘Apărarea Națională’, Igor Korotcenko. ‘Americanii știu adevărul. Estul Ucrainei este monitorizat 24 de ore din 24 de un grup de sateliți americani, la diferite altitudini, în funcție de modalitățile de culegere a datelor. De ce nu pun pe masă aceste informații? Pentru un motiv foarte simplu — știu cine este adevăratul vinovat: armata ucraineană’, a declarat Korotcenko, un apropiat al Kremlinului.
Recunoașterea acestui fapt ar însemna căderea lui Petro Poroșenko și ‘anularea’ tuturor eforturilor și a miliardelor de dolari care au fost investite în proiectul ucrainean pentru reformatarea spațiului politic din Ucraina.
În acest sens, expertul citat de ITAR-TASS susține că a sesizat ‘o schimbare de tonalitate din partea serviciilor secrete americane’, care, în opinia sa, nu ar mai acuza direct Rusia, ci ar vorbi doar despre o responsabilitate politică în afacerea avionului de linie malaezian.
La rândul său, comentatorul pe probleme militare al cotidianului Komsomolskaia Pravda, Viktor Baraneț, și-a exprimat îndoiala că transferul ‘cutiilor negre’, spre descifrare, în Marea Britanie ar putea contribui la stabilirea adevărului. Marea Britanie este în acest caz ‘un judecător cumpărat’, afirmă el, indicând că ‘dreptul moral’ la decriptarea dispozitivelor de înregistrare ale avionului îl are Olanda, țara care a avut de suferit cel mai mult în urma acestei tragedii.
Adevărul l-ar cunoaște dispecerii și echipele de luptă responsabile de sistemele de apărare antiaeriană ale Ucrainei, consideră la rândul său general-locotenentul în rezervă Aleksandr Maslov, fost șef al Statului Major al Forțelor de apărare antiaeriană ale Rusiei.
Potrivit acestuia, comisia internațional, care se ocupă de ancheta în cazul avionului malaezian ar trebui să solicite Kievului înregistrările discuțiilor între dispeceri și echipajul avionului Boeing, precum și înregistrările discuțiilor între pușcașii de artilerie antiaeriană ai armatei ucrainene. Doar așa se va putea face lumină în cazul acestui dezastru, spune el, opinând că armata ucraineană ar fi în posesia tuturor acestor informații. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)