Fotbal – Euro 2016: Stade de France va găzdui meciul de deschidere şi finala

Stade de France va găzdui meciul de deschidere și finala Campionatului European de fotbal din 2016, care va avea loc în Franța, au anunțat vineri organizatorii, citați de presa internațională.

Stade de France va găzdui șapte partide, printre care meciul de deschidere, în care va juca naționala Franței, pe 10 iunie, și finala, exact o lună mai târziu. Echipa Franței va disputa celelalte două meciuri ale sale din faza grupelor pe stadionul Velodrome din Marsilia, apoi pe arena Pierre-Mauroy din Lille, pe 15, respectiv 19 iunie.

Semifinalele sunt programate la Marsilia și Lyon, iar sferturile de finală la Lille, Bordeaux, Marsilia și Saint-Denis. Tragerea la sorți a fazei finale este prevăzută pe 12 decembrie 2015, la Paris. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata