Fukushima: ONU recunoaşte potenţialul risc de cancer tiroidian în rândul minorilor

Incidenţa cancerului nu va creşte, ‘probabil’, în Japonia, după accidentul nuclear de la Fukushima din 2011, semnalează un nou studiu al ONU. Acesta recunoaşte însă posibilitatea unei creşteri a riscului de cancer de tiroidă în rândul copiilor expuşi în mai mare măsură la radiaţii, transmite EFE.

Studiul, elaborat de Comitetul ştiinţific al ONU privind efectele radiaţiilor atomice (UNSCEAR) şi prezentat miercuri la Viena, arată că nu vor exista schimbări perceptibile în ceea ce priveşte rata cancerului, bolile ereditare şi naşterile cu malformaţii cauzate de accidentul nuclear produs în martie 2011, cel mai grav din ultimul sfert de secol.

UNSCEAR a ajuns la această concluzie după ce a analizat expunerile la radiaţii în lumina actualelor cunoştinţe ştiinţifice şi subliniază că evacuarea rapidă a populaţiei din apropierea catastrofei a reuşit să reducă impactul acesteia.

‘Oamenii sunt preocupaţi, pe bună dreptate, de impactul asupra sănătăţii lor şi a copiilor lor’, semnalează în raport Carl-Magnus Larsson, preşedinte al UNSCEAR.

Pe baza acestei evaluări, Comitetul nu se aşteaptă la ‘schimbări semnificative’ care să poată fi atribuite expunerii la radiaţii în urma accidentului provocat de cutremurul urmat de tsunami, potrivit expertului suedez.

Totuşi, experţii ONU avertizează în legătură cu ‘posibilitatea teoretică de creştere a riscului de cancer tiroidian în rândul copiilor mai expuşi la radiaţii’, fapt pentru care solicită să se urmărească îndeaproape situaţia din Japonia.

Referitor la efectul asupra mediului înconjurător, studiul arată că impactul pe termen lung este ‘nesemnificativ’ pentru ecosistemul din zona litoralului din apropierea centralei nucleare.

În luna noiembrie, analizele medicale au detectat 26 de cazuri de cancer tiroidian în rândul minorilor în prefectura Fukushima, iar alţi 32 de minori prezentau simptome ale acestei boli. Medicii japonezi consideră însă că este devreme pentru a şti dacă aceste cazuri au legătură cu accidentul din 2011.

După accidentul nuclear produs în 1986 la Cernobâl, în Ucraina, cel mai grav din istorie, s-au confirmat aproape 6.000 de cazuri de cancer tiroidian la minori, care au apărut după patru sau cinci ani de la catastrofă, majoritatea fiind atribuite consumului de lapte contaminat.

În Japonia, restricţiile impuse de autorităţi în ceea ce priveşte consumul anumitor alimente a redus pericolul cancerului tiroidian în rândul minorilor, potrivit mai multor experţi. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata