Hackerii Anonymous, care au declarat război Statului Islamic, au spart peste 5.000 de conturi ale teroriştilor

Grupul de hackeri Anonymous, care au declarat război organizației Statul Islamic, au anunțat că au spart peste 5.000 de conturi ale teroriștilor pe Twitter, informează postul de televiziune rus Dojd (tvrain).

 Potrivit unui purtător de cuvânt al Anonymous, Alex Paucher, grupul va continua prin toate mijloacele să blocheze activitatea teroriștilor pe internet. Posibilitățile hackerilor pe internet ‘depășesc posibilitățile guvernului oricărei țări’, a dat asigurări Paucher.

În 16 noiembrie, hackerii Anonymous au postat înregistrări video în care au promis că vor desfășura cel mai mare atac cibernetic dintre toate care au avut loc până acum asupra site-urilor și conturilor folosite de SI în rețelele de socializare.

Operațiunea va fi un răspuns la sângeroasele atacuri teroriste care au avut avut loc vinerea trecută la Paris, au spus reprezentanții Anonymous.

În scopul acestei lupte online cu grupările teroriste, grupul Anonymous și-a unit eforturile cu cele ale altor organizații de hackeri, cum ar fi GhostSec sau Ctrlsec. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata