Haim Korsia a fost ales mare rabin al Franţei

Haim Korsia, în vârstă de 51 de ani, a fost ales duminică, 22 iunie, mare rabin al Franței pentru următorii șapte ani, anunță AFP. Decizia a fost luată cu 131 de voturi pentru și 97 împotrivă de către adunarea generală a Consistoriului Central Evreiesc, reunită la Palatul Congreselor din Paris.

Alegerea a avut loc după ce predecesorul său, Gilles Bernheim, a demisionat în aprilie 2013 din funcția pe care o ocupa din 2009. Apreciat intelectual, el a fost acuzat că a plagiat unele texte și că a mințit în legătură cu obținerea unei atestări ca profesor de filosofie. Acuzațiile au produs o veritabilă undă se șoc în rândul celei mai numeroase comunități de evrei din Europa, care are 500.000-600.000 de membri, reamintește AFP.

Interimatul a fost asigurat de marele rabin al Parisului, Michel Gugenheim, și de Olivier Kaufmann.

Citeste si:  Cel puţin 24 de morţi în urma prăbuşirii unei moschei în Pakistan

Consistoriul Central Evreiesc din Franța a fost creat de Napoleon în 1808 și reunește majoritatea sinagogilor din această țară, dar nu este recunoscut de ansamblul comunității evreiești. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner