În contextul chimic, se așteaptă ca în scurt timp Comisia Europeană să își publice gândirea cu privire la „utilizarea esențială”, o componentă importantă a strategiei privind substanțele chimice din cadrul Dealului Verde. Această comunicare va contribui la stabilirea dacă industria poate continua să contamineze produsele de consum (cum ar fi articolele de îngrijire a copiilor și textilele) cu substanțe periculoase sau dacă astfel de substanțe chimice ar trebui utilizate doar atunci când sunt considerate esențiale și când nu există alternative sigure.
O astfel de strategie ambițioasă a Comisiei de combatere a substanțelor chimice periculoase a fost publicată în 2020. De atunci, industria a făcut lobby pentru a-i submina și dilua promisiunile – iar lobbyiștii pot evidenția câteva victorii clare, cu recenta amânare a revizuirii planificate a REACH, principalul regulament al UE privind substanțele chimice, și neapariția proiectului de lege pentru interzicerea exportului de substanțe chimice și pesticide deja interzise în UE.
În noua cercetare a Corporate Europe Observatory, privind lobby-ul corporatist pentru a influența viitoarea comunicare a Comisiei privind utilizările esențiale, dezvăluie un alt capitol al acestei operațiuni a industriei. Raportul nostru analizează peste 100 de documente de lobby al industriei pe această temă și pe teme conexe și scoate la iveală mai multe narațiuni înșelătoare utilizate pentru a apăra utilizarea substanțelor chimice periculoase în produsele de consum curent.
Expresia, „Utilizarea esențială” este un concept care își are originea în Protocolul de la Montreal și care spune că substanțele periculoase din produsele de consum trebuie interzise, cu excepția cazurilor foarte limitate în care utilizarea lor este esențială pentru societate și nu există alternative acceptabile.
Doar că argumentul central al vocilor din industrie care au urmărit să se opună și să slăbească conceptul de „utilizare esențială” a fost acela că acesta ar trebui să fie echilibrat de considerații privind așa-numita „utilizare sigură”. Acest lucru ar permite ca substanțele periculoase existente să continue să fie utilizate în bunurile de consum de zi cu zi, atâta timp cât se poate demonstra că sunt „sigure”.
Angajamentul industriei față de acest argument a determinat-o să creeze un grup de lobby special pentru a lupta pentru „utilizarea în siguranță”. Alianța pentru gestionarea durabilă a riscurilor chimice (Alliance for Sustainable Management of Chemical Risk – ASMoR) este absentă din registrul de lobby al UE, administrată de o firmă de lobby și susținută de diverși actori din industrie, inclusiv de Camera de Comerț Americană pentru UE și de Nickel Institute. Aceasta a avut mai multe întâlniri cu funcționari ai Comisiei.
Însă, o abordare de „utilizare în siguranță” a industriei reprezintă în mare parte sistemul de reglementare a substanțelor chimice pe care îl avem în prezent – un sistem care, în mod clar, nu funcționează.
Concret, sistemul actual nu a împiedicat prezența substanțelor chimice periculoase în suzetele bebelușilor sau în alte articole de îngrijire a copiilor, a „substanțelor chimice pentru totdeauna” în ața dentară sau a substanțelor cancerigene cunoscute în capacele rujului. Echilibrul între „utilizarea esențială” și „utilizarea în siguranță” ar fi doar o licență pentru a continua să contaminăm.
Totul este „esențial
Între timp, parfumurile, produsele cosmetice și alți utilizatori din industria „în aval” a substanțelor chimice au susținut că produsele lor sunt esențiale, cerând astfel o definiție a „utilizării esențiale” care să le excludă de la restricții.
Dar nu ar trebui să fim spălați pe creier cu privire la caracterul esențial al anumitor produse și al substanțelor conținute de acestea. Cu siguranță, niciun produs pe care îl ingerăm, cu care ne jucăm, în care ne spălăm hainele sau cu care ne stropiți pe piele nu ar trebui să conțină, în mod implicit, substanțe periculoase, cu excepția cazului în care se demonstrează că substanța respectivă oferă o valoare esențială specifică pentru societate. Și avem nevoie urgentă de un semnal de reglementare clar care să indice că industria trebuie să înlocuiască aceste substanțe cu alternative mai sigure.
În cazul în care vor fi introduse considerații privind „utilizarea esențială”, potrivit industriei, acestea ar trebui să fie relegate la un spectacol secundar de reglementare, „nu principalul motor al deciziilor de reglementare”. Industria este categorică în privința faptului că utilizarea esențială nu ar trebui să fie folosită ca o modalitate de a raționaliza reglementarea privind substanțele chimice, așa cum a preconizat inițial Comisia.
Acest lucru este profund ironic. De obicei, industria îi bombardează pe factorii de decizie cu plângeri privind așa-numita birocrație. Dar în cazul reglementării substanțelor chimice periculoase, industria pledează pentru un proces mult mai laborios, de la caz la caz. În prezent, poate dura 10 ani sau mai mult pentru a restricționa o substanță chimică; între timp, produsul rămâne pe piață, generând venituri corporative.
Dar poate că premiul pentru cel mai nerușinat lobby în ceea ce privește utilizarea esențială trebuie să meargă la ExxonMobil. Gigantul combustibililor fosili, asociat de zeci de ani cu afirmații înșelătoare despre criza climatică, ar fi spus Comisiei, în cadrul unei întâlniri de lobby, că: „”Utilizarea esențială” ar trebui lăsată în seama pieței – altfel vom asista la multe consecințe nedorite”.”
În prezent, această retorică este în contradicție cu dovezile irefutabile ale crizei poluării toxice care afectează oamenii și mediul în întreaga lume. Și dacă lumea ar fi lăsat tratarea substanțelor care epuizează stratul de ozon în seama industriei și a piețelor, în loc să le reglementeze prin Protocolul de la Montreal, am fi văzut cu adevărat progresele majore în refacerea stratului de ozon?
Practic, industria a avut la dispoziție zeci de ani pentru a lua decizii mai bune cu privire la substanțele pe care le produce și le include în produsele pe care ni le vinde. Dar, prea adesea, aceste decizii au acordat prioritate profiturilor în detrimentul oamenilor și al planetei.
În acest sens, avem nevoie urgentă de o abordare solidă a utilizării esențiale din partea Comisiei. Autoritățile de reglementare au nevoie de instrumente mai bune pentru a accelera eliminarea substanțelor chimice periculoase din bunurile de consum de bază. Iar industria trebuie să aplice ea însăși conceptul de utilizare esențială pentru a lua decizii mai bune cu privire la substanțele chimice pe care le introduce în produsele pe care le cumpărăm.
Aşadar, industria substanțelor toxice va solicita întotdeauna un mediu de reglementare cu ambiții reduse, iar puterea sa de foc din lobby-ul financiar și influența sa politică vor continua să submineze procesul de luare a deciziilor în interes public. Pentru a accelera acțiunile de combatere a crizei de poluare, este timpul să ne gândim serios la un firewall de lobby care să protejeze factorii de decizie de influența industriei substanțelor toxice.
Sursa: euobserver.com