Patru polițiști pakistanezi au murit, iar sute au fost răniți, miercuri, după ce un grup de fundamentaliști membri ai unei grupări interzise au deschis focul la o demonstrație „anti-blasfemie” din apropierea orașului Lahore, relatează Reuters.
Astfel, confruntările dintre polițiști și islamiști au început la o demonstrație a organizației Tehrik-e-Labaik Pakistan, interzisă în țară. Islamiștii s-au adunat pe o autostradă din apropierea orașului Lahore și se pregăteau să meargă în marș spre capitala Islamabad, a spus un purtător de cuvânt al poliției, miercuri.
Polițiștii spun că fundamentaliștii, înarmați cu pistoale și puști Kalașnikov, au deschis focul împotriva forțelor de ordine care încercau să controleze protestul. Patru polițiști au murit, iar alți 263 au fost răniți.
Reprezentanții organizației TLP susțin că mai mulți membri ai grupului au fost uciși și răniți în confruntare. Mii de islamiști blochează, de vineri, autostrăzile din Pakistan și cer eliberarea liderului lor dar și expulzarea ambasadorului francez din cauza publicării caricaturilor care îl înfățișează pe profetul Mahomed în niște publicații de satiră.
În zonă, după mai multe zile de tensiuni, inclusiv o confruntare armată săptămâna trecută, în care alți trei polițiști au murit, ministerul de interne pakistanez a desfășurat pe străzi rangerii paramilitari prin activarea legilor anti-terorism.
În prezent, „Forțele paramilitare vor fi pe străzi 60 de zile. I-am autorizat să meargă unde vor în Punjab. Avertizez TLP să se retragă”, a spus ministrul de interne din Pakistan.
Aşadar, este vorba de al treilea protest la nivelul întregii țări pe care TLP îl organizează din anul 2017 și motivat de caricaturile considerate profund insultătoare de musulmani.