Jean-François Copé, singurul rival credibil al lui Sarkozy, are rădăcini în România şi Basarabia

Jean-François Copé, JFC, sau „bebé Chirac” cum i se spune, şi-a dat cărţile pe faţă anunţând candidatura la succesiunea lui Nicolas Sarkozy. Prin tatăl său, Roland, de profesie medic, are rădăcini în Romania şi Basarabia, informează revista italiană L’Espresso, în ultimul număr.

„Sunteţi norocoşi, tocmai aţi asistat la căsătoria viitorului preşedinte al Franţei”, a anunţat Copé, cu prilejul celei de-a doua căsătorii a sa, stabilind o dată îndepărtată, 2017, la sfârşitul posibilului al doilea mandat al lui Sarkozy.
Copé, 46 de ani, în prezent liderul deputaţilor majorităţii din parlament, crede însă că şansa i¬ar putea surâde chiar din 2012, având în vedere loviturile primite de Sarko, anchetele, suspiciunile şi popularitatea scăzută la un lamentabil 26%.

„Copé este obsedat de 2012. Dacă nu va candida împotriva lui Sarkozy vrea să se impună ca lider al succesiunii la preşedinţie”, a afirmat preşedintele Consiliului Constituţional, Jean-Louis Debra.
Aşa cum s-a întâmplat şi cu Sarkozy, visul său de a accede la Elysee frizează obsesia patologică şi este sprijinit de o bună carismă şi o popularitate în creştere. Şi aşa cum se întâmplă cu aproape toţi politicienii francezi, mitul este cel al generalului Charles de Gaulle.

Nici nu putea fi altfel având în vedere că provine dintr-o familie a Rezistenţei. „Petit Copé” cum îi spun şi astăzi prietenii, s-a născut în 1964, ca fiu din a doua generaţie al unei familii de imigranţi evrei. Are un dublu patrimoniu cultural, sefard şi askenaz, tatăl Roland, medic, având rădăcini în România şi Basarabia, iar mama, Monique Ghanassia, în Algeria, Tunisia şi Maroc.

În familie atmosfera a fost mai puţin stresantă decât la Sarkozy, acasă se dansa tango şi se cânta la instrumente. Tatăl său a jucat în mai multe filme şi l-a interpretat pe preşedintele Raymond Poincaré, în „’Les brigades du Tigre’„. Jean-Francois este pasionat de pian şi jazz. „Tatăl meu mi-a povestit de mii de ori războiul său”, a declarat pentru L’Espreso Copé, într-un interviu telefonic.

„Băiat evreu, născut în Franţa dintr-un tată medic român, naturalizat în anii ’20, mi¬a povestit tragedia exodului familiei pentru a scăpa de apelurile telefonice anonime, umilinţele antisemite, arestările poliţiei din Vichy. Am fost salvaţi de la moarte de o familie de tapiţeri francezi, oameni simpli şi corecţi.
Pentru ei, şi toţi cei ca ei, am vrut să fac politică. Ambiţia mea există şi este bine că e declarată, dar scopul meu este să-mi servesc ţara, să-i restitui ceva din ceea ce mi-a dat”, a spus Copé.

A urmat liceul bilingv francez-englez, Sciences Po, Şcoala Naţională de Administraţie ENA, iar în 2002 a devenit ministru al lui Chirac: mai întâi purtător de cuvânt şi delegat pentru relaţiile cu parlamentul, apoi la interne şi administrator delegat pentru buget. Astfel s-a născut singurul „rival” credibil de azi al lui Sarkozy.
Potrivit L’Espresso, cei doi sunt siamezi greşiţi.

Lui Sarko ii place să lucreze singur, Copé este un individualist care joacă în echipă. Ambii sunt hiperactivi. Sarko îl dispreţuieşte pe de Villepin, Copé îi va rămâne credincios până la sfârşit lui Chirac şi premierului. Pentru această loialitate, Sarkozy îl urăşte, şi odată ales preşedinte l-a exclus din guvernul său.
Un afront pentru JFC, convins că a jucat un rol-cheie în îndemnarea ministerelor să facă economii, ceea ce i-a atras apelativul de „Monsieur Cents”.

Sarkozy însuşi l-a împins să se prezinte în fruntea deputaţilor majorităţii, mizând că va fi învins de unul dintre loialii săi. Nu s-a întâmplat aşa iar astăzi hiperpreşedintelui i se opune un hiperparlament condus de Copé.
Preşedinte al grupului UMP în Adunare, Copé a interceptat fronda, a canalizat nemulţumirea ex-gaulliştilor, chirachienilor şi villepiniştilor, pe scurt a tuturor deputaţilor împietriţi în faţa stilului sclipitor, autoritar, dar cu puţină autoritate impus de Sarkozy.

Copé a inventat „coproducţia legislativă”, a redat demnitatea deputaţilor pe care Sarko îi consideră hârţogari plictisitori, l-a înfruntat pe preşedinte la reuniunile de la Elysee şi a discutat cu guvernul privind legile de adoptat, modificându-le chiar conţinutul.
„Copé organizează fronda” se spune pe coridoarele de la Elysee. A convins deputaţii să adopte la 13 iulie interzicerea burka pe întreg teritoriul naţional. În aprilie, a lansat deja o nouă dezbatere privind căsătoriile gay:

„Eram împotrivă, dar astăzi nu mai ştiu exact ce să cred”. JFC spune: „Eu nu voi fi niciodată ministru al lui Sarkozy. Din poziţia mea pot să spun ceea ce cred, cu loialitate şi libertate.
„Petit Copé” se bazează pe think-tank-ul său Generation France.fr, singurul atelier de idei de dreapta care are obiectivul de a importa în Franţa acele reguli care funcţionează în străinătate.

Indiferent cine va fi candidatul dreptei în 2012, el va avea în mână un o ipoteză de program politic al clubului, bazată pe trei axe: „Curaj, unitate privind ideile, deschidere către lume”.
„Trebuie să se acţioneze pentru integrare, educaţie, serviciul civic al cetăţenilor în favoarea naţiunii, deschidere către lume, favorizând predarea limbii engleze şi interacţiunea economică cu celelalte ţări”, explică Copé.

Pentru a-i bloca drumul în fruntea deputaţilor, lui Sarko i-a rămas doar posibilitatea de a-l numi premier. Este însă prea puţin pentru cel care se vedea încă de când era copil în fotoliul care în Franţa seamănă cu jilţul unui rege.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata