Un avion al companiei turceşti Pegasus, care plecase din Ucraina, a aterizat la Istanbul semnalizând o tentativă de deturnare care ar fi fost comisă la bordul aparatului, anunţă agenţiile internaţionale de presă pe baza relatărilor presei din Turcia.
Potrivit unor informaţii neconfirmate ale media turce, un pasager ucrainean a ameninţat că va detona o bombă dacă avionul, cu 110 pasageri la bord, nu va merge în direcţia Soci (Rusia), unde avea loc vineri seară ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă.
Pasagerul a încercat să forţeze uşa care separă locul de pilotaj de restul cabinei.
Ca urmare a alertei date de pilot, armata aerului turcă a trimis de urgenţă un avion de vânătoare F16, care a escortat avionul companiei Pegasus până la Istanbul. Avionul a aterizat în cursul serii pe aeroportul Sabiha Gokcen din Istanbul, pe malul asiatic al metropolei turce, unde a fost încercuit de forţele de ordine. Unităţile de intervenţie ale poliţiei antitero turce au verificat imediat aparatul de zbor precum şi pasagerii aflaţi la bord.
Pasagerul ucrainean a fost reţinut şi forţele speciale turce au preluat controlul asupra aparatului de zbor pe aeroportul Sabiha Gokcen, din Istanbul, au anunţat media turce, relatează AFP şi Reuters. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)