Koehler, o demisie cu multe semne de întrebare

Instituţia de preşedinte federal al Germaniei nu a suferit daune din cauza dezbaterii legate de afirmaţiile lui Koehler vizavi de misiunile Bundeswehr (armata germană) ci din cauza demisiei uşuratice a preşedintelui, este de părere ziarul german Berliner Morgenpost.

În timp ce Germania se afla în febra serbării, după victoria Lenei (câştigătoarea la Eurovision), eveniment care ar fi făcut ca afirmaţiile preşedintelui legate de misiunea în Afganistan să intre în arhivă, iată că preşedintele transformă o istorie aproape uitată într-o bombă politică şi-şi anunţă demisia cu efect imediat.
O astfel de procedură este unică în istoria RFG, chiar dacă în 1968 a mai existat un eveniment similar şi anume când preşedintele de atunci, Heinrich Luebke, şi-a anunţat demisia.

Retragerea lui Luebke a fost însă mai degrabă simbolică, având loc la puţin timp înainte de sfârşitul celui de-al doilea mandat al său. Acesta fusese afectat de criticile continue la adresa rolului său de şef de construcţii în timpul războiului, pe deasupra suferind şi de o tulburare circulatorie cerebrală, care favoriza se pare ieşirile verbale. Koehler însă nu pare să fie grav bolnav ci rănit profund sau doar destul de ofensat.

Pasul făcut a fost motivat de el prin deficitul de respect vizavi de cea mai înaltă instituţie a statului, fără însă ca preşedintele să spună despre respectul din partea cui este vorba. Săptămâna trecută, la postul Deutschlandradio, Koehler definea printre sarcinile Bundeswehrului, într-un mod destul de întortocheat şi confuz, inclusiv asigurarea căilor comerciale. Nu era vorba de un act oficial, însă a fost o afirmaţie nefericită.

Nici cancelarul nici miniştrii nu au sărit în ajutorul său, în timp ce opoziţia vorbea despre o politică a canonierelor şi încălcarea Constituţiei. Rar a mai fost un preşedinte aşa de singur iar cancelarul a luat aprobator în calcul această umilire a sa.
În cazul în care comunicarea dintre oficiul cancelarului şi palatul prezidenţial, aflate doar la un kilometru în linie dreaptă unul de altul, este cum se pare aşa de deteriorată încât preşedintele se vede nevoit să facă un astfel de pas se poate vorbi chiar de o criză a statului.

Preşedintele Landtagului (parlamentul de land) din Bavaria, Barbara Stamm, a arătat înţelegere pentru motivaţiile preşedintelui, afirmând că speră ca această retragere să conducă la aceea ca instituţiei prezidenţiale să i se acorde din nou mai mult respect. Stamm a regretat totodată demisia lui Koehler. Este clar că această retragere ţinteşte în primul rând în direcţia Angelei Merkel.

Acum vine răzbunarea pentru faptul că, în 2004, şefii de atunci ai opoziţiei, Westerwelle, Stoiber şi chiar Merkel, au inventat un candidat la preşedinţie care corespundea mai puţin criteriilor de conţinut şi mai mult celor strategice, dat fiind că era apolitic şi de aceea nepericulos. Wolfgang Schaeuble ar fi fost candidatul potrivit, însă Koehler era mai important din punct de vedere al politicii de putere.

Bubuitura provocată de Koehler are aşadar mai puţin de-a face cu chestiunea pe termen scurt Afganistan cât mai degrabă cu instrumentalizarea pe termen lung de către politica cotidiană, de care nici predecesorul său, Johannes Rau, nu era scutit. Potrivit publicaţiei germane, ca membru al grupului de „băieţi” al lui Merkel, care dansează umil după bagheta şefei, Koehler şi-a făcut însuşi rău.

Pasul său poate fi înţeles astfel şi ca un act de respect pentru sine, el nemaidorind să fie o figurină în jocul guvernului. Prin retragerea sa, Koehler nu şi-a făcut însă nicio favoare lui însuşi şi instituţiei prezidenţiale. Nu orice critică sau omisiune a susţinerii reprezintă automat un deficit de respect, pentru că un preşedinte trebuie să facă faţă unor dezbateri, chiar dacă uneori sunt îndreptate contra sa, în condiţiile în care oratorul Koehler nu arunca totdeauna numai cu bule de aer ci dădea naştere şi la unii monştri retorici, pentru a provoca tulburare în mass-media, consideră publicaţia.

Se prea poate ca nefericita declaraţie la radio să fi fost doar un pretext pentru retragere. El nu a reuşit niciodată să se impună în rolul de mediator între popor şi politică iar o conducere morală, intelectuală sau emoţională i-a reuşit doar rareori. O mulţime de angajaţi au părăsit oficiul prezidenţial, unde se spune despre Koehler că uneori conducea cu un stil grosolan. A fost un preşedinte incomod şi nu aşa cum şi-ar fi dorit.

Ceea ce rămâne în urma sa este neînţelegerea vizavi de uşurătatea cu care cel mai înalt reprezentant al ţării „îşi ia tălpăşiţa”, este de părere Berliner Morgenpost. Sarcina pe care cancelarul, şi aşa chinuit, o are acum de îndeplinit este aceea de a scoate din pălărie un candidat, unul car să reprezinte situaţia complexă şi amestecată din ţară şi să risipească impresia că Merkel are probleme tot mai mari cu echipa ei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata