La fel ca toţi dictatorii, Nicolae Ceauşescu are o viaţă dublă

În articolul ‘Crima din Ajunul Crăciunului’, autorul ungar Peter Nadas scria despre execuţia dictatorului Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale, aşa cum a văzut-o la televizor, la 10 ani după eveniment, descriind în detaliu scenele de dinainte şi de după execuţie, de la procesul în grabă până la examinarea postmortem grăbită.

Absentă însă din relatarea lui Nadas este execuţia în sine, care s-a întâmplat prea repede pentru a fi înregistrată, notează Stefany Anne Golberg în revista online The Smart Set de joi. Participanţii au explicat mai tâziu că cuplul a fost dus afară pentru a fi împuşcat, iar căpitanul plutonului de execuţie „a avut o senzaţie de mâncărime” la degetul cu care trăgea, astfel că a tras înainte de a da ordinul.

După ce s-au auzit focuri, toată lumea a început să tragă, părând disperaţi să termine cu această afacere terifiantă, înainte ca cineva să îşi piardă curajul. La vizionarea filmului, se poate vedea într-adevăr că scena în care cuplul este condus afară lipseşte. În momentul în care camera este pornită din nou, Ceauşeştii sunt deja morţi.
Împuşcarea dictatorului şi a soţiei sale – momentul în care gloanţele lovesc carnea – lipseşte.

Deoarece nu există nicio dovadă înregistrată a execuţiei, unii români au întrebat dacă cei doi au fost sau nu împuşcaţi. Poate, spun ei, a fost o execuţie, dar nu am văzut corpurile lor, ci dublurile lor şi aceste dubluri se află în mormânt azi. Chiar şi dovada video a unei execuţii se poate dovedi insuficientă.
Uciderea lui Saddam Hussein, de exemplu, poate fi vizualizată de oricine cu o bună conexiune la Internet, de la început până la sfârşit. Şi totuşi, ca şi în cazul lui Ceauşescu, mai există persoane care cred că omul atârnat în ştreang este o dublură, că adevăratul Saddam Hussein se plimbă printre noi.

Nu este o sarcină uşoară să ucizi un dictator. Parţial acest lucru se datorează faptului că dictatorii au un tip special de viaţă. O viaţă dublă. În 1957, Ernst Kantorowicz a publicat un studiu clasic despre teoria medievală a drepturilor regilor – ‘Cele două corpuri ale regelui’ – în care argumentează că fiecare rege are două corpuri: unul fizic şi unul politic.
Corpul politic transcende corpul fizic, permiţând o continuare a regatului, chiar şi atunci când regele a murit. Cu alte cuvinte, cârmuirea regelui se întinde asupra supuşilor săi chiar şi după moarte. În acest fel, regele nu nu moare niciodată. Regele e mort, trăiască regele!

În sălile Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii sunt fişiere ce conţin informaţii despre mii de cetăţeni români, informaţii care le-au rămas străine ani de zile. Arhiva în sine este asemenea unui cimitir al vieţilor anterioare ale suspuşilor vechiului regim. Securitatea română şi¬a luat o mare libertate în privinţa acestor vieţi, construind un scenariu aşa cum a crezut de cuviinţă.

Încetul cu încetul, fişierele vechi ale Securităţii devin disponibile pentru public. Scriitoarea de origine română Herta Müller (laureata Premiului Nobel pentru literatură în 2009) a încercat să îşi vadă propriul dosar încă de la prăbuşirea regimului comunist.
Anul trecut, la douăzeci de ani de la moartea lui Ceauşescu, ea a primit într-un final permisiunea de a-şi vedea dosarul, întocmit în 1983, din care lipsesc relatări despre cei 3 ani în care Muller a fost persecutată pentru că a refuzat să spioneze pentru Securitate.

De asemenea, scriitoarea nu şi-a găsit dosarul sub numele de ‘Herta Muller’ ci ‘Cristina’. „În dosarul meu, susţine Muller, eu sunt două persoane diferite”. Una este numită „Cristina”, cea împotriva căreia se luptă ca împotriva unui inamic al statului. Pentru a o compromite pe Muller, Securitatea a fabricat o dublură din toate aceste ingrediente care o afectau cel mai mult: slujitor credincios al partidului, agent lipsit de scrupule.

„Oriunde m-am dus, a trebuit să trăiesc cu această dublură”, mărturiseşte scriitoarea. Într-o dictatură, scrie autoarea articolului, oamenii au o dublă identitate, cea proprie şi cea creată de stat. În ceea ce priveşte statul comunist, Müller şi dublura sa erau una.
S-ar putea crede că, atunci când a căzut Zidul şi când cetăţenii din foştii sateliţi sovietici au fost ‘liberi’, toate aceste dubluri au dispărut, însă la fel cum regele nu moare niciodată deoarece moştenirea sa politică continuă, regatul va continua să trăiască prin dubluri.

După ce a căzut Zidul, milioane de oameni s-au trezit cu un sine de dinainte de dictatură şi cu unul post-dictatură, ambele coexistând în suspiciune reciprocă.
Testele ADN pot dovedi foarte bine că în mormânt se află corpul lui Nicolae Ceauşescu. Puţini se îndoiesc că nu aşa stau lucrurile.
Însă toate testele ADN din lume nu pot îl pot ucide pe micul Ceauşescu care trăieşte în fiecare român ce a cunoscut comunismul – mica dublură care îi face să se îndoiască fără să ştie întotdeauna de ce, care îi face suspicioşi la adresa vecinilor şi dispuşi să vadă în prieteni potenţiali duşmani.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata