La Summitul de la Haga, 35 de ţări s-au angajat să-şi sporească securitatea nucleară

Treizeci şi cinci de ţări s-au angajat marţi la Haga să îşi consolideze securitatea nucleară, mai ales prin aplicarea unor standarde internaţionale mai stricte, astfel încât să îi împiedice pe terorişti să pună mâna pe materiale ce le-ar putea permite să construiască o bombă atomică, relatează France Presse.

‘Obiectivul nostru este de a elimina verigile slabe ale securităţii nucleare’, a declarat ministrul olandez de externe Frans Timmermans, în cea de-a doua zi a summitului desfăşurat la Haga. Peste cincizeci de lideri mondiali au participat la cel de-al treilea summit menit să dea asigurări că grupări teroriste nu vor putea ajunge în posesia unor materiale nucleare.

Pentru a nu înfrâna voinţa anumitor ţări de a merge mai departe decât celelalte în acordurile încheiate, SUA, Olanda şi Coreea de Sud le-au propus participanţilor care doresc să facă acest lucru să adere la o serie de linii de conduită bazate pe cele ale Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA).

Franţa, Turcia, Ucraina, Japonia şi Israelul se numără printre cei 35 de semnatari ai textului, care nu a fost însă semnat nici de Rusia, nici de China. Acest text merge de fapt mai departe decât comunicatul final al summitului, al cărui draft a intrat în posesia AFP şi care este perceput de numeroşi observatori ca fiind ‘cel mai mic numitor comun’.

Recomandările AIEA reprezintă ‘ceea ce seamănă cel mai mult cu standardele internaţionale’, a explicat ministrul american al energiei Ernest Moniz. Acordul încheiat între cele 35 de ţări vizează construirea unei ‘arhitecturi’ mondiale care să garanteze securitatea nucleară, mai ales prin promovarea unei mai mari transparenţe, a schimbului de informaţii şi a stabilirii de ‘bune practici’ împărtăşite de toţi.

‘Securitatea nucleară ţine de responsabilitatea naţională’, dar este esenţial să ‘o consolidăm la nivel internaţional, învăţând una din experienţa celeilalte sau prin aplicarea liniilor de conduită ale AIEA’, a subliniat Timmermans. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata