Plenul Senatului spaniol a adoptat definitiv, cu majoritate de peste 90%, legea organică a abdicării Regelui Juan Carlos al Spaniei.
În urma dezbaterii legii organice, care a avut loc potrivit procedurii de urgență, aceasta a fost adoptată cu 233 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă și 20 de abțineri.
Grupurile parlamentare ale Partidului Popular, Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol, Uniunii pentru poporul navarrez și Forului Asturias au votat în favoarea legii organice. Formațiunea de stânga IU, radicalii republicani catalani de la ERC și senatorii Iniciativa per Catalunya, care au cerut organizarea unui referendum cu privire la forma de stat și au depus trei moțiuni de respingere a legii (care au fost respinse în plen), au votat împotriva legii organice a abdicării. Restul formațiunilor politice din Senatul spaniol — naționaliștii catalani (CiU), basci (PNV) și Coaliția Canarelor — s-au abținut la votul de miercuri din plen.
Spre deosebire de votul din camera inferioară a legislativului spaniol, unde era nevoie de o majoritate absolută pentru adoptarea legii organice, la Senat aceasta putea fi adoptată și cu o majoritate simplă. De asemenea, o altă diferență a fost cea legată de faptul că fiecare senator și-a exprimat votul electronic — și nu exprimându-și cu voce tare opțiunea, așa cum au făcut deputații, în cadrul unei sesiuni publice de votare, solicitate astfel de formațiunile minoritare de stânga din Congres.
Legea organică menționată are un singur articol și o dispoziție finală unică. „Majestatea Sa Regele Juan Carlos I de Bourbon renunță la Coroana Spaniei. Abdicarea va fi efectivă în momentul intrării în vigoare a prezentei legi organice”, arată textul legii organice.
Odată cu votul din Senat, legea a fost adoptată definitiv de legislativul spaniol, după votul public de săptămâna trecută din Congresul Deputaților, unde 299 de deputați au votat în favoarea acesteia.
Promulgarea acestei legi organice a abdicării este următorul pas în procesul succesiunii coroanei spaniole. Aceasta va avea loc în cadrul unei ceremonii solemne la Palatul Regal din Madrid, în seara zilei de miercuri, 18 iunie.
Legea va fi promulgată de Regele Juan Carlos, și va intra în vigoare în ziua următoare, astfel că prințul moștenitor Felipe de Asturias va fi de facto noul monarh al Spaniei de joi, 19 iunie, de la ora locală 00,00.
Ulterior, după ceremonia de proclamare care va avea loc în dimineața zilei de 19 iunie în fața camerelor reunite ale legislativului spaniol, noul monarh va susține un discurs de întronare și apoi va merge la Palatul Regal pentru a-i întâmpina pe cei 2.000 de oaspeți invitați la recepția oficială. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)