Marea Britanie: Grupare criminală, condamnată la 89 de ani de închisoare pentru trafic cu femei din România

Membrii unei grupări criminale au fost condamnați la un total de 89 de ani de închisoare pentru trafic cu fete și femei românce în Marea Britanie, informează joi ITV.

Victimele, care au fost forțate să lucreze în bordeluri din East London, au fost găsite în diferite locuințe din Newham. Ele erau recrutate din România cu promisiunea unui loc de muncă în Marea Britanie, cum ar fi îngrijire de persoane sau muncă de secretariat.

Odată ajunse în Marea Britanie, femeilor li se luau pașapoartele și erau forțate să se prostitueze pentru a achita banii datorați traficanților pentru biletele de avion către Marea Britanie.

Poliția londoneză a investigat acest caz din 2011 și o operațiune comună a condus la 10 de arestări în România în luna martie.

Poliția a confiscat și suma de 200.000 de lire sterline de la membrii grupării criminale. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata