Michelangelo Buonarroti, o viaţă închinată artei (540 de ani de la naştere)

20

Michelangelo a continuat să sculpteze și să picteze, dar eforturile fizice depuse la pictarea Capelei Sixtine și-au spus cuvântul. De acum, artistul s-a îndreptat mai mult către arhitectură. A continuat să lucreze la mormântul papei Iulius al II-lea, dar a proiectat și Capela familiei de Medici și Biblioteca Laurentină, situată vizavi de Bazilica San Lorenzo din Florența, care avea să adăpostească biblioteca familiei de Medici. Proiectarea acestor clădiri reprezintă un moment decisiv în istoria arhitecturii.

În 1534, Michelangelo a părăsit Florența pentru totdeauna, din cauza ostilității cu care a fost tratat de ducele Alessandro de Medici, dar și a neînțelegerilor cu concetățenii săi. S-a mutat la Roma, unde s-a bucurat de aprecierea papei Clement al VII-lea. În 1535, papa Paul al III-lea i-a propus să picteze peretele de est al Capelei Sixtine, cel de deasupra altarului, având ca temă ”Judecata de Apoi”.

Lucrarea a durat șase ani, fiind dezvelită la 31 octombrie 1541, la 29 de ani după inaugurarea frescelor de pe plafonul Capelei. La vremea aceea, era cea mai mare pictură din lume, în ea fiind reprezentat sfârșitul lumii. Tema capătă dimensiuni uriașe, fresca înfățișând figuri și scene impresionante, care reflectă propria reprezentare a artistului, care trecea pe atunci printr-o dureroasă criză de credință. În partea superioară a picturii sunt reprezentați îngerii, purtând pe brațe stâlpul pe care a fost biciuit Iisus Hristos și crucea pe care a fost răstignit. În partea centrală, se află Iisus Hristos, înfățișat cu mâna dreaptă ridicată, într-un gest de osândire a păcătoșilor, iar cu mâna stângă chemându-i la El pe cei binecuvântați. Alături de Iisus, este Fecioara Maria.

În pictură este reprezentat Sfântul Bartolomeu, care a fost jupuit de viu, chipul său fiind un autoportret al artistului. În partea inferioară este reprezentat un barcagiu, care îi duce pe cei păcătoși in iad. La inaugurare, autoritățile bisericești și opinia publică au fost uimite la vederea trupurilor goale, iar artistul a fost acuzat de imoralitate și blasfemie. Ulterior, a fost organizată ”Campania frunzelor de viță”, pentru acoperirea organelor genitale, acțiune ce a avut loc după moartea lui Michelangelo și care a fost executată de unul din puținele sale ajutoare, Daniele da Voltera, în anul 1565. Cu ocazia lucrărilor de restaurare din secolul al XX-lea, aspectul original a fost refăcut în cea mai mare parte.

Michelangelo avea un temperament dificil. Toate biografiile scrise despre el îl prezintă ca pe un personaj intransigent, deseori nepoliticos, taciturn, nesociabil. Era retras, comunica foarte greu cu cei din jur, de aceea se pare că nici nu avea prea mulți ucenici. Cel mai mare adversar al său a fost, însă, Leonardo da Vinci, care era cu 20 de ani mai în vârstă. În 1538, însă, a cunoscut-o pe poeta Vittoria Colonna, cu care a legat o strânsă prietenie și pentru care a scris peste 300 de poeme și sonete.

În 1546, Michelangelo a fost numit arhitect coordonator al Bazilicii Sf. Petru. Construcția fusese ridicată după planurile arhitectului Donato Bramante, dar lui Michelangelo i se încredința forma finală. Deși trecuse deja de 70 de ani, artistul a primit lucrarea pentru că a considerat-o o datorie și o misiune încredințată lui de către Dumnezeu: ”Mulți consideră — și eu cred — că am fost desemnat pentru această lucrare de către Dumnezeu. În ciuda vârstei mele înaintate, nu vreau să renunț; lucrez din dragoste pentru Dumnezeu și îmi pun toată nădejdea în El.” De altfel, Michelangelo nu a vrut să primească nicio remunerație pentru această sarcină sfântă.

Ultimii ani din viață, Michelangelo i-a petrecut în singurătate. Vittoria Colonna și prietenul său, Luigi del Riccio, muriseră deja, iar în 1556 a murit și Urbino, cel care îl servise ani de zile cu devotament. În ultimele săptămâni de viață a lucrat la ultima sa sculptură, ”Pieta Rondanini”. Pentru că prefera liniștea și singurătatea, lucra numai noaptea. Așa cum obișnuise și în trecut, își făcuse o cască pe care fixase o lumânare. Astfel, putea să lucreze la lumina lumânării, având mâinile libere.

Michelangelo a murit la 18 februarie 1564, în locuința sa din Roma, cu doar câteva săptămâni înainte de a împlini 89 de ani. Trupul său a fost așezat într-un sarcofag, la Biserica Santi Apostoli (Sfinții Apostoli), dar câteva zile mai târziu, nepotul său, Lionardo Buonarroti, l-a mutat la Florența, în Bazilica Santa Croce (Sfânta Cruce), acolo unde artistul însuși dorise să fie înmormântat.

Spre deosebire de mulți alți artiști, Michelangelo Buonarroti s-a bucurat de faimă și de recunoașterea măiestriei sale încă din timpul vieții. Numele său a rămas un simbol al artei universale până în zilele noastre, reprezentativ pentru perioada Renașterii. Testamentul său a fost cât se poate simplu, spunând: ”las sufletul meu Domnului, trupul — pământului și toate bunurile materiale — rudelor celor mai apropiate”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News