Lista susţinătorilor lui Putin nu se opreşte însă aici, printre aceştia numărându-se şi fostul premier Italian Silvio Berlusconi, care estima că izolarea Rusiei este în discordanţă cu istoria. Acestuia i se alătură, din Franţa, preşedintele de onoare al Frontului Naţional, Jean-Marie Le Pen, care afirmă că “Putin nu a făcut nici o greșeală, în timp ce adversarii săi – americanii, Uniunea Europeană – au greșit pe toată linia” considerând că rezultatele referendumului în Crimeea erau previzibile şi explicate astfel:
“Crimeea a trăit în frică şi a revenit astăzi în ţara lor de origine, de care a fost separată timp de 60 de ani”. În aceeaşi tonalitate, fostul premier france z François Fillon, la rândul său, a lansat un Franţei de a recunoaşte revendicările ruse asupra Crimei ca fiind istoric legitime declarând că “cel puţin SUA se implică în această afacere mai mult decât trebuie”.
Şeful partidului pentru independent a Marii Britanii Unite, Nigel Farage, l-a calificat pe Putin ca fiind un om politic strălucitor, “Nu-l apreciez deloc, nu-i fac confidenţe şi nu aş dori să trăiesc în ţara sa. Dar în comparaţie cu copiii care girează politica externă a Marii Britanii sunt tentat să-l respect mai mult decât majoritatea dintre noi” – comenta acesta.
Marian Kotleba din partea Partidului Popular Noua Slovacie susţine la rândul său politica Moscovei în timp ce liderul partidului extremist maghiar Jobbik (“Pentru o Ungarie mai bună”) declară că” preferam o creştere a Rusiei care îşi protejează într-o manieră extreme de originală propriile interese şi creează o contrapondere pentru Occident”. În acelaşi timp, partidul patriotic bulgar Ataka insistă pentru recunoaşterea referendumului din Crimeea, iar liderul acestei formaţiuni politici solicită Bulgariei de a-şi exprima vetoul împotriva sancţiunilor economice impuse de Uniunea Europeană împotriva Rusiei.
După cum se poate observa, maşinăria de propagandă a Moscovei funcţionează impecabil, ajutată fiind şi de liderii principalelor formaţiuni politice extremist europene. Dacă pentru ruşi este evident că războiul de guerilă purtat de Putin împotriva Ucrainei (şi, implicit, împotriva U.E.) l-a promovat pe acesta pe un piedestal similar cu cel al marilor lideri sovietici de calibrul lui Lenin sau Stalin, pentru europeni acesta nu pare a mai fi sperietoarea de la răsărit, ci mai curând un lider de temut care controlează destinele Uniunii prin intermediul armei economice numite Gazprom.
Oricât de mult ar displace Europei, Putin a câştigat importante puncte electorale în faţa liderilor europeni care, în afara declaraţiilor belicoase, nu reuşesc să încropească un plan coerent de contracarare a mişcării de reconstruire a fostului lagăr comunist orchestrat cu tupeu de Putin şi ai lui. Nici măcar SUA nu pare a reuşi să facă nimic altceva decât să agite umbrela NATO gândindu-se cum să găsească mijloacele economice de a subjuga şi mai mult Europa.
Este suficient să ne gândim că, în mod paradoxal, preşedintele american Barack Obama a acceptat exportul de gaze de şist pentru ajutarea Uniunii să-şi reducă dependenţa energetică de Rusia. În paralel, companiile americane petroliere care şi-au făcut un nume de glorie din exploatarea gazelor de şist au semnat, cu Gazprom, contracte de exploatare a rezervelor de gaz de şist din zona siberiană.
Aşa că, nu putem decât să ne întrebăm dacă există realmente intenţia de a-l pune la colţ pe Putin, validându-se astfel ipotezele conform cărora finalitatea actualelor mişcări geostrategice ţin de refacerea harţilor din perioada interbelică. Aşa că, ne place sau nu, Putin a devenit pentru moment cel mai puternic om al planetei. Şi asta pentru simplul fapt că nu există alternative la gazul rusesc.
Dănuţ Dudu