În Europa, de la coastele accidentate ale Mării Nordului până la plajele însorite din sudul Mediteranei, se confruntă cu o amenințare omniprezentă, dar puțin cunoscută, la adresa mediului: poluarea cauzată de mici granule rotunde de plastic.
Acestea se numesc „nurdles” şi reprezintă produse din plastic de la pahare de iaurt la periuțe de dinți, carcase de calculatoare și bare de protecție auto. Dar, pe cât de esențiale sunt pentru bunurile de consum, pe atât de mult reprezintă o sursă importantă de poluare cu plastic.
Poluare cu nurdle pe plaja din Tarragona, Spania
Se estimează că, în fiecare an, peste 250.000 de tone din aceste sfere minuscule ajung în oceanele lumii, echivalentul a aproximativ 10 trilioane de pelete sau 15 miliarde de sticle de plastic. După greutate, ele reprezintă a doua cea mai mare sursă de microplastice din oceane, după praful de anvelope. (Nurdurile sunt microplastice din start datorită dimensiunilor lor reduse, lucru cunoscut și sub numele de microplastice primare).
În prezent, Europa se adaugă în mod semnificativ la acest flux de poluare. O estimare a constatat că aproximativ 160 000 de tone de nurdles se infiltrează anual în mediul UE – un volum aproape egal cu reciclarea combinată a plasticului din Danemarca și Suedia.
Făcându-și drum prin canalele de scurgere a apelor pluviale, în râuri și cursuri de apă, bilele ușoare, fiecare cântărind în jur de 20 de miligrame, se dispersează rapid în mediul înconjurător, purtate de vânturi și de curenții oceanici. Unele plutesc în derivă ani de zile; altele ajung în cele din urmă pe țărmuri, unde, nefiind deranjate, pot rămâne sute sau chiar mii de ani.
Concret, în cele mai grave cazuri de poluare, acestea pot fi observate în orașe precum Antwerp, Belgia; Rotterdam, Țările de Jos; Tarragona, Spania; și Brindisi, Italia. Aceste locații, care găzduiesc toate instalații extinse de producție și prelucrare a peleților, prezintă nămeți împrăștiați în diverse peisaje, de la plaje și maluri de râu la câmpuri agricole.
Din datele Comisiei Europene, în anul 2019, în UE au fost produse aproximativ 65,3 milioane de tone de pelete de plastic.
Cu toate acestea, problema se extinde dincolo de aceste domenii. Rapoartele au evidențiat niveluri ridicate de poluare cu năluci în regiunile interioare din nordul Europei și în locații aflate la mare distanță de siturile industriale, inclusiv în insulele Azore, situate la aproximativ 1 500 de kilometri de coasta Portugaliei.
În acest sens, cercetătorii spun că consecințele acestei contaminări omniprezente sunt de anvergură, având un impact atât asupra ecosistemelor, cât și asupra sănătății umane.
Cu toate acestea, în prezent, nălucile rămân în mod vizibil ignorate în dezbaterea privind poluarea cu plastic.
În timp ce deșeurile post-consumare mai vizibile, cum ar fi sticlele de băuturi răcoritoare și pungile de cumpărături, se confruntă cu un peisaj de reglementare din ce în ce mai riguros, aceste mici globuri de plastic continuă să se sustragă supravegherii legislative justificate de prezența lor omniprezentă.
Concret, în prezent, nu există reglementări obligatorii la nivel internațional care să oblige companiile de manipulare a peleților să implementeze măsuri proactive pentru a preveni pierderea de năluci sau pentru a raporta incidentele de poluare.
În mod similar, majoritatea guvernelor de stat nu au norme pentru monitorizarea, prevenirea sau curățarea scurgerilor de nurdle, ceea ce provoacă confuzie atunci când au loc incidente, deoarece agențiile de mediu locale și naționale încearcă să stabilească responsabilitatea.
În afirmaţiile sale, „Este descurajant”, a declarat Tanya Cox, specialist în plastic marin la organizația caritabilă de conservare Fauna & Flora International din Scoția, exprimându-și dezamăgirea față de lipsa de reglementări în jurul peletelor de plastic.
Practic, „Avem această sursă masivă de poluare cu microplastice acolo și se pare că nimănui nu-i pasă de ea”, a deplâns ea. „Este ca și cum aceste pelete ar fi invizibile”.
Problemă cronică
În lume, în fiecare an, mii de miliarde de pelete de plastic sunt fabricate din gaze naturale sau petrol de către marile corporații multinaționale precum INEOS, Borealis, BASF, ExxonMobil, Sabic, Repsol, Solvay, Covestro, DuPont și Total, sunt transportate în fabrici și apoi modelate într-o formă utilă.
Însă, nu toate acestea ajung în siguranță la capătul unei linii de producție, găsind în schimb rute mai degrabă banale în mediul înconjurător.
Astfel, ele pot cădea de pe furtunuri, în timpul încărcării în camioane; pot scăpa din vagoanele de cale ferată în timpul transportului către centrele de distribuție; se pot scurge din saci prost sigilați, pot aluneca prin crăpăturile mașinilor în timpul transferurilor; pot fi purtate de vânt din saci în aer liber; sau pot fi transportate prin sistemele de ventilație a aerului și prin drenajul din incintă.
Uneori, o deversare majoră – deseori în timpul transportului maritim – trimite milioane sau chiar miliarde de năluci în peisaj deodată, acoperind țărmurile cu depozite groase care seamănă cu băncile de zăpadă.
O serie de astfel de incidente au avut loc în ultimii ani. În 2019, nava de containere MSC Zoe a pierdut peste 22 de tone de pelete de plastic în Marea Nordului, când un container a fost avariat în timpul unei furtuni; acestea au ajuns pe coasta olandeză.
Un an mai târziu, un portcontainer care naviga de la Rotterdam la Tananger, în Norvegia, a pierdut 26 de tone de năluci pe fondul unei furtuni. Granule de plastic au fost găsite ulterior în peste două sute de locuri distincte în fiordul Oslo și de-a lungul coastei suedeze.
În prezent, deși astfel de incidente de amploare beneficiază de o acoperire mediatică considerabilă, ele reprezintă, de fapt, o parte destul de mică din poluarea globală cu năluci.
În afirmaţiile sale, „Marile deversări, cum ar fi cele cu containere de nave și barje – probabil că se întâmplă cam o dată sau de două ori pe an”, a declarat Tom Gammage, biolog marin și militant pentru poluarea cu plastic a oceanelor la Environmental Investigation Agency (EIA), un grup de apărare a drepturilor din Londra.
Potrivit unui raport din anul 2018 al Comisiei OSPAR, o entitate a ONU care supraveghează colaborarea internațională pentru protecția mediului marin, transportul maritim a contribuit la mai puțin de 0,2 % din pierderile anuale totale de năluci în Europa, producătorii, instalațiile intermediare și procesatorii luând partea leului.
Aşadar, „Pierderea constantă care are loc în fiecare zi în timpul încărcării, descărcării și transportului”, a declarat Gammage. „Aceasta este adevărata problemă”.
Tarragona și Barcelona reprezintă aproximativ 70 la sută din industria producătoare de plastic din Spania.
Impactul de anvergură
În contextul sanitar, prezența nurdles în mediul natural poate face ravagii în mai multe moduri.
Având un diametru de doar aproximativ 5 milimetri, acestea pot semăna cu ouăle de pește și, ca atare, pot fi confundate cu hrană de o serie de animale marine.
O evaluare a constatat că 95 % dintre fulmarii din Marea Nordului aveau plastic în stomac – o pasăre avea în corp 273 de nurli. Între timp, autopsiile efectuate pe pufinii de pe Insula May au arătat că nălucile fac acum parte din dieta obișnuită a păsărilor.
Concret, atunci când sunt consumate, nuielușa poate obstrucționa intestinele unui animal, ducând la o falsă senzație de sațietate și determinând animalul să se abțină de la hrana adevărată. Acest lucru poate duce, în cele din urmă, la înfometare, mai ales dacă tractul digestiv al creaturii este prea mic pentru a trece de nuielușă.
Mai mult, impactul asupra mediului este la fel de îngrijorător. Nurdurile care ajung pe plaje pot modifica caracteristici critice precum temperatura și permeabilitatea nisipului. Astfel de modificări pot afecta fauna sălbatică, în special țestoasele de mare care se bazează pe aceste zone pentru incubarea ouălor.
În plus, în regiunile afectate de deversări mari de năluci, s-a constatat că aceste pelete de plastic sufocă pajiștile de iarbă de mare, împiedicând capacitatea de fotosinteză a acestora și amenințând numeroasele specii care depind de aceste pajiști pentru reproducere și hrănire.
De asemenea, nălucile pot lăsa să se scurgă aditivi chimici, inclusiv coloranți, stabilizatori și substanțe ignifuge, dintre care unele, cum ar fi bisfenolul A, sunt cunoscute ca fiind perturbatori endocrini și au fost asociate cu efecte cancerigene. Acești aditivi sunt încorporați în timpul producției pentru a conferi proprietăți specifice polimerilor din plastic.
Un studiu finanțat de UE a arătat că aditivii și contaminanții eliberați de aceste particule de plastic în apă pot duce la deformări ale embrionilor de arici de mare.
În contextul chimic, nălucile pot atrage și fixa poluanți periculoși cunoscuți sub numele de substanțe persistente, bioacumulative și toxice (PBT) – o clasă de substanțe chimice greu de descompus care include DDT, un insecticid interzis de mult timp, bifenili policlorurați (PCB), un grup de substanțe chimice industriale sintetice, mercur și diverși alți compuși nocivi.
Astfel, „Multe dintre aceste substanțe sunt hidrofobe și se agață de năluci în timp ce plutesc în derivă prin mediile acvatice”, a explicat Joaquim Rovira Solano, biochimist și cercetător în domeniul microplasticelor la Universitatea Rovira i Virgili din Tarragona, Spania.
În precizările sale, „Poluanții pot fi de un milion de ori mai concentrați la suprafața granulelor decât în apă”, a spus el. „Și știm din studiile de laborator că, atunci când un pește mănâncă o pelete, o parte din acești poluanți se pot desprinde”.
În plus, nălucile pot servi drept purtător pentru bacterii dăunătoare, cum ar fi E. coli sau chiar holera, care colonizează biofilmul vâscos care se formează pe plasticul scufundat, transportându-le de la emisarii de canalizare și de la scurgerile agricole către apele de scăldat și bancurile de crustacee.
Oamenii nu sunt scutiți de repercusiuni
Cercetările au dezvăluit că microplasticele – fie că este vorba de năluci sau de bucăți mai mari de plastic descompuse – s-au infiltrat în lanțul nostru alimentar și sunt ingerate în mod regulat de oameni.
Deși sunt încă multe lucruri pe care nu le înțelegem pe deplin cu privire la potențialul rău cauzat de materialele plastice în corpul uman, investigații recente indică faptul că microplasticele pot fi găsite în sângele a până la 80% din toți adulții, unde pot afecta potențial celulele noastre.
În afirmaţiile sale, „S-ar putea să nu mâncăm noi înșine mărgelele de plastic”, a declarat Rovira Solano, „dar se pare că nurdles își găsesc drumul înapoi către noi”.
Aşadar, realizarea acestei investigații este susținută de un grant din fondul IJ4EU. Institutul Internațional de Presă IPI, Centrul European de Jurnalism EJC și orice alți parteneri ai fondului IJ4EU nu sunt responsabili pentru conținutul publicat și pentru orice utilizare a acestuia.
Sursa: euobserver.com