Fabricați, în zilele noastre, din plastic, metal, sidef, os sau lemn, de formă în general rotundă și plată, având variate mărimi și culori, nasturii sunt folosiți fie ca închizătoare (trecuți printr-un material, o buclă sau o butonieră), fie în scop ornamental (aplicați pe articole de vestimentație, pe portofele, genți etc.).
Primii nasturi au fost confecționați din cochilii de moluște. Pe Valea Indului s-au descoperit nasturi și obiecte ce se asemănau cu nasturii, folosite mai mult ca ornamente sau sigilii decât ca închizătoare, datând din anii 2800 — 2600 î.Hr. Unii nasturi erau ciopliți în forme geometrice și aveau găuri perforate pentru a-i putea atașa la haine cu ajutorul aței.
Astfel de obiecte s-au găsit și în situri arheologice din China din anii 2000 — 1500 î.Hr., precum și în Roma Antică.
Ian McNeil susține, într-o Enciclopedie a istoriei tehnologiei, că nasturele a fost inventat, de fapt, ca ornament, mai degrabă decât ca închizătoare. Primul nasture descoperit a fost la Mohenjo-daro, în Valea Indului, acesta fiind confecționat dintr-o scoică rotunjită și datând de peste 5000 ani.
Cei mai timpurii nasturi funcționali au fost găsiți în mormintele triburilor cuceritoare maghiare de la sfârșitul secolului al IX-lea. Nasturi funcționali cu butoniere pentru prinderea sau închiderea hainelor au apărut, la început, în Germania secolului al XIII-lea. În secolele XIII-XIV popularitatea nasturilor a crescut foarte repede în Europa (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)