Oraşul sicilian Niscemi înfruntă SUA: locuitorii sunt împotriva unui sistem radar puternic

În oraşul sicilian Niscemi cancerul suscită mai multă frică decât Al Qaida. La o distanţă mică de localitatea din sudul Siciliei care numără 26.000 de locuitori, forţele armate americane vor să instaleze un nou şi foarte puternic sistem radar, iniţial prevăzut pentru baza aeriană de la Sigonella, dar apoi mutat şi pentru a nu lua din spaţiul noilor avioane fără pilot.

În acest fel, extremitatea inferioară a Italiei se va transforma într-un pilon al controlului global, scrie ziarul italian La Repubblica. Dacă în trecut Sicilia era frontul iar baza de la Sigonella bastionul împotriva submarinelor sovietice, odată cu sfârşitul Războiului rece de pe mare poate ajunge cel mult o invazie de defavorizaţi din ţări sărace. Astfel, entuziasmul localnicilor faţă de prezenţa unor aparate militare este astăzi la un nivel foarte modest.

Adevărata ameninţare, spun cei din Niscemi, e reprezentată de radare: US Navy a ales mica bază deschisă în 1991, în zona Ulmo, pentru a-şi amplasa parabolicele sistemului prin satelit “Muos”. Pentru localnici, emisiile electromagnetice sunt un adevărat coşmar, aceştia temându-se de tumori şi malformaţii genetice.
După o primă undă verde din partea administraţiilor locale, primăria din Niscemi a revocat autorizaţia, necesară şi pentru evaluarea impactului asupra mediului. Baza se află în mijlocul unei rezervaţii naturale protejate.

“Până acum nimeni nu a controlat antenele deja existente. Acum am efectuat prelevări şi am descoperit că deja în prezent instalaţia atinge limitele legale privind emisiile electromagnetice”, a explicat primarul Giovanni Di Martino.
Odată revocată unda verde, primăria din Niscemo le-a prezentat experţilor săi rapoartele tehnice elaborate de forţele armate americane, iar verdictul experţilor a fost sec: documentaţia este insuficientă şi inadecvată. Pe scurt, nu există garanţii pentru sănătatea locuitorilor.

Furia cetăţenilor din Niscemi s-a extins rapid şi în zone învecinate. În luna mai 2009, mii de persoane au protestat cerând ca radarele să fie mutate. Chiar şi administraţia regională s-a aliniat deschis împotriva amplasării instalaţiei.
“Pentru moment situaţia pare să se fi calmať’, spune primarul, “dar nu ne facem iluzii”, adaugă el. În realitate, întreaga problemă poate fi tranşată de Ministerul Apărării, care are puterea de a eluda administraţiile locale, impunând construirea instalaţiei neagreate de locuitori.

Dar decizia nu va fi uşoară: dacă administraţia din Niscema este de centru-stânga, chiar multe administraţii de centru¬dreapta din zone învecinate s-au opus noului radar.
Pentru SUA, înlocuirea sistemului prin satelit lansat în 1993 este urgentă. Cerinţele s-au schimbat după data de 11 septembrie 2001, iar actuala reţea prin satelit prezintă deficienţe.

În plus, “Muos” le garantează militarilor canale tot mai deschise, deoarece prevede posibilitatea pentru “utilizatori speciali” să blocheze alţi utilizatori astfel încât să dispună de o bandă de comunicaţie foarre largă în caz de necesitate. Marina SUA, care răspunde de sistem, ar fi dorit să dispună de el deja de luna aceasta, dar pregătirea sateliţilor este în întârziere şi există probleme de compatibilitate cu vechea reţea.

Progresează însă rapid celălalt proces – desfăşurarea avioanelor fără pilot, “Global Hawk”, care vor veni curând în Sicilia. Aceste drone, “fraţii” mai mari ai “Predator”, pot zbura fără alimentare pe distanţe enorme, “de la Sigonella la Johannesburg şi înapoi”, spun tehnicienii de la “Northrop Grumman”. Forţele SUA le desfăşoară deja în Arabia Saudită şi curând în Guam, în Pacific.
Aceste date au fost confirmate pentru “Defense News” de colonelul Ricky Thomas, responsabilul “Global Hawk”: “Proiectele prevăd sosirea de drone în octombrie 2010, care vor fi operaţionale în primele luni ale lui 2011”. “Sigonella are potenţialul de a deveni o bază foarte mare pentru Global Hawk”, a mai spus Thomas.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata