Primul parc de distracţii Nintendo se va deschide în 2020

Primul parc de distracţii consacrat jocului video Nintendo îşi va deschide porţile în 2020 la Osaka (Japonia), a anunţat revista niponă Sankai, preluată de directmatin.fr. Costul parcului, realizat printr-un parteneriat între firma japoneză şi Universal Studios, este estimat la 322 de milioane de euro.

Data inaugurării nu a fost stabilită la întâmplare: ea coincide cu deschiderea Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Conform cotidianului britanic The Telegraph, primul obiectiv construit va fi un omagiu adus mascotei emblematice a mărcii, instalatorul Mario.

Ansamblul va fi asemănător cu parcul Harry Potter, care va fi inaugurat în luna aprilie a acestui an la Los Angeles. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata