Primul turist “clovn” în spaţiu

Miliardarul canadian Guy Laliberte, fondatorul Circului Soleil, s-a imbarcat miercuri, 30 septembrie, la bordul unei rachete rusesti Soiuz catre Statia Spatiala Internationala (SSI), unde a promis sa duca simtul umorului si sa imparta nasuri rosii.

Fostul inghititor de foc, care a platit 35 de milioane de dolari pentru a-si implini visul din copilarie la a 50-a aniversare, ar putea sa fie ultimul turist in spatiu multi ani de aici inainte, potrivit La Libre Belgique. Nava spatiala a decolat din Centrul spatial Bayconur, din stepa desertica a Kazahstanului. Zece minute mai târziu, se plasase pe orbita.

Al saptelea turist in spatiu, Laliberte este insotit de astronautul american Jeffrey Williams, comandantul navei, si de cosmonautul rus Maxim Suraiev, inginerul de bord. La câteva minute dupa decolare, cei trei au aparut in direct la televiziunea rusa, in capsula, cu planul de zbor in mâini, conversând cu controlorii de la sol.
Când s-au urcat la bordul rachetei, cei 3 barbati au cântat “Oh Mammy, Mammy Blue”, buna dispozitie urmând sa-i insoteasca si in spatiu, unde Guy Laliberte a promis sa “lase loc umorului, chiar in cazul lucrurilor serioase”.

Guy Laliberte si cei doi coechipieri ai sai au pozat cu nasuri de clovn. Eternul visator, care are in schimb un bun simt al afacerilor, a luat noua astfel de nasuri, unul pentru fiecare cosmonaut de pe SSI. Canadianul se situeaza pe locul 261 printre cei mai bogati oameni din lume, cu o avere estimata la 2,5 miliarde de dolari (1,76 miliarde de euro), potrivit revistei americane Forbes.

Singura sa grija este sa nu fie prea mult bolnav in timpul calatoriei sale spatiale de 12 zile, stiind ca perioada de adaptare, “mai rea decât raul de mare”, dureaza in general intre 24 si 48 de ore. Amararea rachetei la Statia spatiala internationala este prevazuta pentru vineri (2 octombrie 2009). Catre sfârsitul zborului, pe 9 octombrie, Guy Laliberte urmeaza sa conduca din spatiu un “eveniment artistic planetar” in 15 orase de pe cinci continente.
Primul artist care calatoreste in spatiu va reveni pe Pamânt pe 11 octombrie, cu astronautul american Michael Barratt si cosmonautul rus Ghenadi Padalka, cei doi petrecând sase luni in cosmos.

Fondatorul Circului Soleil, mica trupa din Quebec devenita in 25 de ani o multinationala de divertisment, nu va fi ultimul turist in spatiu, dar va mai trece cel putin un an pâna când un alt amator sa poata zbura la SSI, a afirmat Anatoli Perminov, director al Agentiei spatiale ruse Roskosmos.
“De indata ce se va putea, vom trimite in spatiu un alt turist, dar acum nu stim in ce an”, a declarat el, adaugând ca in 2010 nu va exista niciun turist spatial. Statele Unite prevad sa-si retraga navetele spatiale, ceea ce va face ca locurile la bordul rachetelor Soiuz sa fie mai greu de obtinut.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata