În cel de-al doilea capitol al investigației privind poluarea cu peleți de plastic, pornind de la informațiile prezentate în prima parte, acest segment explorează eforturile limitate depuse pentru a aborda această problemă și lacunele de reglementare care împiedică tragerea la răspundere a companiilor.
În prezent, poluarea cu pelete nu este un fenomen recent: primele observații raportate de pelete de plastic pe plaje datează de la începutul anilor 1970. Cu toate acestea, de atunci nu a fost introdusă nicio legislație specifică, iar eforturile de atenuare a deversărilor s-au bazat în mare parte pe inițiative voluntare.
O instalație de manipulare a peleților în portul Anvers
Unul dintre acestea este Operațiunea Clean Sweep (OCS). În cadrul acestui program, firmele se angajează să respecte un set de orientări și de bune practici pentru a preveni scurgerile de peleți, inclusiv îmbunătățirea depozitării, manipulării și transportului, precum și punerea în aplicare a protocoalelor de intervenție în caz de deversare. Potrivit site-ului său web, scopul este de a ajunge la zero pierderi de peleți.
Înființat pentru prima dată la începutul anilor 1990 în Statele Unite, OCS a obținut sprijin din partea diferitelor grupuri comerciale din domeniul plasticului la nivel mondial și este operațional în Europa din 2015.
Cu toate acestea, sistemul rămâne voluntar în prezent, iar implementarea sa diferă semnificativ de la o asociație comercială la alta. De asemenea, companiile semnatare nu fac obiectul unor verificări externe pentru a se asigura că își îndeplinesc angajamentele și nu sunt obligate să raporteze deversările de năut. Este important de menționat faptul că nu există sancțiuni pentru cei care se angajează, dar nu acționează.
În opinia sa, „Există o mulțime de bune practici în acest cadru, dar problema este că acestea sunt voluntare când ar trebui să fie obligatorii”, a declarat Madeline Berg, manager de proiect privind materialele plastice marine la Fidra, o organizație caritabilă scoțiană de mediu, adăugând că lipsa verificărilor externe și a raportărilor face ca evaluarea eficienței programului să fie aproape imposibilă.
În plus, „Avem această inițiativă în desfășurare de peste 30 de ani fără nicio dezvăluire publică, fără nicio bucată de date publice publicate”, a deplâns ea. „Cum ne putem da seama dacă are un impact fără parametri clari și transparență din partea companiilor?”.
Criticile se extind și la raza de acțiune limitată a programului; în Europa, aproximativ 60.000 de companii se ocupă de peleți într-o anumită etapă a lanțului de aprovizionare, dar doar aproximativ 1.800 au aderat până acum la Carta OCS, potrivit PlasticsEurope, asociația umbrelă a producătorilor europeni de plastic.
În contextul solicitărilor de îmbunătățire, la începutul acestui an a fost introdusă o versiune îmbunătățită a sistemului. Denumită schema europeană de certificare OCS, aceasta obligă companiile participante să se supună unor audituri periodice efectuate de organisme de certificare aprobate. Cele care îndeplinesc criteriile sunt înscrise într-un registru public.
Astfel, PlasticsEurope a precizat, într-o declarație trimisă prin e-mail, că programul îmbunătățit asigură o implementare eficientă și sporește credibilitatea generală prin intermediul auditurilor efectuate de terți.
În acest sens, Berg recunoaște pasul pozitiv, dar consideră că cerințele revizuite, cu audituri programate la fiecare trei ani, încă nu reușesc să asigure o prevenire completă și eficientă. Ea a mai spus că există aspecte care necesită clarificări, inclusiv criteriile de selecție a organismelor de certificare și protocoalele de conformitate.
În declarația sa, PlasticsEurope a precizat că proprietarii sistemului aleg organismele de certificare, iar auditorii trebuie să aibă patru ani de experiență relevantă. Cerințele de auditare sunt elaborate de un comitet intern format din experți tehnici din întregul lanț de aprovizionare cu materiale plastice.
Nu este vina nimănui
În viziunea militanților, aceştea susțin că împiedicarea scăpării peletelor de plastic în peisaj ar implica câteva măsuri de precauție înșelător de simple.
Companiile pot, de exemplu, să amplaseze containere care să prindă năuturile care cad în timpul încărcării și descărcării, să instaleze ecrane pe canalele de scurgere a apelor pluviale pentru a prinde granulele care se îndepărtează sau să folosească materiale mai rezistente pentru sacii de ambalaj. De asemenea, muncitorii pot verifica de două ori supapele de pe vagoanele de tren pentru a se asigura că sunt bine strânse și pot aspira nălucile care se varsă pe podelele fabricilor.
Astfel, „Peletele sunt cu adevărat fructul cel mai ușor de obținut al poluării cu microplastice”, a declarat Gammage, militantul pentru poluarea cu plastic a oceanelor de la EIA din Londra. „Este literalmente doar o chestiune de atenție din partea oamenilor atunci când le manipulează”.
Dar, financiar, costând mai puțin de 1 euro pe kilogram, granulele de plastic sunt destul de puțin valoroase, ceea ce face ca pentru companii să fie mai ieftin să le lase pe jos după o deversare decât să le curețe.
De asemenea, nu există repercusiuni pentru poluatori, având în vedere dificultățile legate de urmărirea năuturilor până la originea lor și de depistarea infractorilor. (Până în prezent, nu există o bază de date cu producătorii care produc peleți de plastic și unde îi expediază, disponibilă publicului).
Chiar și așa, cercetătorii pot spune, în general, dacă nălucile provin de la o nouă deversare. Rășina, ingredientul de bază al plasticului, începe să se îngălbenească la soare, așa că pelete întunecate și murdare sunt de obicei mai vechi decât cele albe. Acest lucru poate ajuta la determinarea dacă a avut loc o nouă deversare sau dacă nălucile care au fost în ocean pentru o perioadă de timp sunt pur și simplu aduse la țărm.
În acest sens, Marta Sugrañes, un om de știință oceanografic care lucrează ca coordonator științific pentru Good Karma Projects, o organizație non-profit de mediu din Tarragona, colectează în mod regulat probe de pe două plaje din apropierea centrului petrochimic al orașului, cel mai mare din sudul Europei. Probele sunt apoi transportate la Barcelona, unde sunt supuse unei serii de teste pentru a le determina originea.
Astfel, „Avem dovezi care demonstrează că aceste pelete provin din râurile din apropierea complexului industrial de aici, din Tarragona”, a declarat Sugrañes. „Putem stabili o legătură între precipitații și cursurile de apă care transportă aceste pelete pe plajă”.
Dar chiar și atunci când nurdles poate fi urmărit până la o anumită deversare, producător sau locație, se pare că există un cadru legal de răspundere foarte puțin sau deloc.
Tratatele globale menite să reglementeze utilizarea spațiului oceanic și să abordeze poluarea cu plastic, cum ar fi Convenția ONU privind dreptul mării, sunt de obicei neobligatorii și au adesea cerințe neclare. Legile naționale și de stat, acolo unde există, prezintă frecvent deficiențe semnificative și sunt cu greu aplicate cu rigurozitate.
În special, nurdles nu sunt considerate periculoase în conformitate cu Codul internațional al mărfurilor periculoase (IMDG), un set de orientări și norme care reglementează transportul maritim al mărfurilor periculoase ambalate, elaborat de Organizația Maritimă Internațională (OMI), o agenție a ONU care guvernează transportul maritim la nivel mondial.
Această omisiune este deosebit de îngrijorătoare, având în vedere că amenințarea pentru mediu reprezentată de nurdles este cunoscută de trei decenii, așa cum a fost documentată într-un raport din 1993 al Agenției pentru Protecția Mediului din SUA.
Presiunea este din ce în ce mai mare pentru ca acest lucru să se schimbe. În urmă cu doi ani, Sri Lanka, susținută de Norvegia și de alți co-sponsori, a înaintat o propunere către OMI prin care solicita ca nurdles transportat în nave container să fie inclus pe lista substanțelor periculoase, la fel ca și explozibilii, lichidele inflamabile și alte materiale periculoase.
Solicitarea a fost făcută după ce cargoul X-Press Pearl a deversat 1 700 de tone de granule de plastic în largul coastei vestice a Sri Lankăi, în urma unui incendiu la bord, ceea ce a dus la acumularea de năluci de-a lungul a sute de mile de coastă pe o înălțime de până la doi metri. Incidentul este considerat cel mai mare eveniment de poluare cu năluci pe care l-a cunoscut lumea.
Reclasificarea ar determina îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește modul în care sunt manipulate peletele, supunându-le unor condiții stricte de transport maritim, a declarat Lucie Padovani, ofițer de lobby pentru deșeurile marine la Surfrider Foundation Europe din Bruxelles.
„Trebuie să fie depozitați sub punte, în ambalaje mai robuste și cu etichete clare”, a explicat ea. „Acest lucru ar reduce foarte mult riscul de pierderi cronice și de deversări acute în caz de dezastru”.
Revizuirea ar supune, în plus, nurdles la protocoale de intervenție în caz de dezastru, ceea ce ar putea preveni impactul grav asupra mediului dacă ar fi implementat în situații de urgență, a adăugat Padovani.
În mod previzibil, propunerea a întâmpinat rezistență din partea industriei. Consiliul European al Industriei Chimice (CEFIC), un grup comercial cu sediul la Bruxelles care deține un loc de observator la discuțiile OMI, a afirmat că nu ar trebui să fie puse în aplicare reglementări obligatorii privind ambalajele, argumentând că principala cauză a deversărilor de nurle nu este ambalajul din interiorul containerului, ci mai degrabă pierderea containerelor, incendiile sau alte accidente.
CEFIC a susținut, de asemenea, că ambalajele actuale sunt deja suficiente, propunând continuarea autoreglementării industriei de mase plastice prin Operațiunea Clean Sweep.
Propunerea a fost amânată în prezent la Subcomitetul pentru poluare, prevenire și combatere a poluării (PRR) al OMI. Nu se va lua o decizie cel puțin până la următoarea reuniune a PRR, care va avea loc în 2024.
Poluarea cu peleți în pădurea din apropierea comunei Ecaussinnes din Belgia (Foto: Davide Mancini)
Presiunea UE
În Europa se discută, de asemenea, un proiect de lege care să abordeze problema poluării cu granule de plastic. Propusă de Comisia Europeană (CE), această legislație mult așteptată este un element crucial al planului blocului de a reduce poluarea cu microplastice cu 30% până în 2030.
Practic, în cadrul propus, operatorii care manipulează peleți în UE sunt obligați să adopte cele mai bune practici adaptate la scara instalației lor sau a activităților de transport. În plus, companiile trebuie să efectueze evaluări ale riscurilor pentru a se asigura că există măsuri adecvate pentru a evita deversările și să obțină un certificat de conformitate din partea unei părți terțe independente.
Propunerea, al cărei obiectiv final este de a reduce poluarea cu peleți de plastic cu 74% până la sfârșitul deceniului, este în curs de discuții cu Parlamentul European și Consiliul. Se așteaptă ca aceasta să treacă la statutul de lege odată ce se va ajunge la un consens între legislatorii UE și statele membre, probabil după alegerile europene din iunie anul viitor.
Proiectul de lege s-a confruntat cu o primire călduță din partea grupurilor de protecție a mediului și de apărare a drepturilor.
În prezent, Rethink Plastic, o coaliție de ONG-uri de mediu, a lăudat anumite aspecte, cum ar fi certificarea obligatorie și măsurile de sancționare pentru poluarea necontrolată anterior, dar a criticat propunerea ca fiind „lipsită de ambiție”, citând preocupările legate de lacunele percepute și scutirile pentru companiile mici care manipulează mai puțin de 5 tone pe an.
Padovani, de la Surfrider Foundation Europe, s-a făcut ecoul acestui sentiment, declarând: „Cred că autoritățile de reglementare au cedat în cele din urmă în fața presiunilor industriei și ne-am ales cu o lege lipsită de strălucire, care este departe de abordarea rapidă și ambițioasă necesară pentru a combate eficient această problemă.”
Într-o declarație transmisă prin e-mail, un purtător de cuvânt al Comisiei a precizat că propunerea stabilește cerințe minime pentru toți operatorii, iar introducerea unui prag de cinci tone este menită să ușureze sarcina administrativă pentru întreprinderile mai mici atunci când se implementează îmbunătățirile propuse.
În cele din urmă, Padovani a susținut că pentru a pune capăt pierderilor de peleți este nevoie de o revizuire radicală a întregului lanț de aprovizionare, care necesită reglementări stricte, transparență corporativă și consecințe severe pentru nerespectarea acestora.
Aşadar, „Jumătate de măsură nu va fi suficientă”, a declarat ea. „Avem nevoie de o abordare hotărâtă, fără compromisuri, pentru a face din poluarea cu peleți un lucru de domeniul trecutului.”
Realizarea acestei investigații este susținută de un grant din partea fondului IJ4EU. Institutul Internațional de Presă IPI, Centrul European de Jurnalism EJC și orice alți parteneri ai fondului IJ4EU nu sunt responsabili pentru conținutul publicat și pentru orice utilizare a acestuia.
Sursa: euobserver.com