Punctul de Trecere a Frontierei Kulata, situat la frontiera dintre Bulgaria şi Grecia, va fi închis pentru autovehiculele de marfă care se îndreaptă spre Grecia, până la data de 7 februarie, din cauza protestelor din această ţară, informează vineri (5 februarie 2010) Biroul de Presă din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
Potrivit sursei citate, IGPF a fost informată în legătură cu această problemă de către autorităţile de frontieră bulgare, prin intermediul Biroului de contact româno-bulgar de la Giurgiu. De asemenea, autoturismele vor circula la anumite intervale orare stabilite de către autorităţile elene.
În acest context, Poliţia de Frontieră Română informează participanţii la trafic, în special conducătorii automarfarelor care au ca destinaţie finală Grecia, că în această perioadă traficul prin punctele de trecere a frontierei de la graniţa dintre Bulgaria şi Grecia este îngreunat, fapt ce ar putea determina creşterea timpilor de aşteptare.
Totodată, poliţiştii de frontieră care îşi desfăşoară activitatea în punctele de trecere de la frontiera cu Bulgaria vor lua măsura de a informa toţi călătorii care intenţionează să ajungă în Grecia la acest sfârşit de săptămână cu privire la aceste aspecte.