Putin: Nicio ţară nu va renunţa la cooperarea cu Rusia în domeniul energetic

Nicio țară nu va renunța în mod voluntar la cooperarea cu Federația Rusă în sectorul energetic, a declarat luni președintele rus Vladimir Putin, în cadrul unei întâlniri cu un grup de studenți la Arhanghelsk (nord), relatează Ria Novosti.

‘Nicio țară nu va renunța voluntar la cooperarea în domeniul energetic cu noi’, a insistat Putin.

‘Situația este întotdeauna complexă pe scena internațională. Când este ea calmă? Când ne sunt trimise ajutoare umanitare. De îndată ce Rusia devine mai puternică, situația se complică dintr-un motiv oarecare. Vom coopera întotdeauna și cu noi se va coopera, chiar în mod activ, nu am nicio îndoială’, a afirmat liderul rus.

În opinia sa, întreaga lume manifestă interes față de rezervele rusești de petrol și gaze din regiunea arctică. ‘Putem spune că omenirea va fi obligată să utilizeze aceste rezerve la nivel mondial, ceea ce înseamnă că vom coopera’, s-a arătat încrezător Putin.

‘Noi nu boicotăm pe nimeni; vom coopera foarte activ’, a concluzionat șeful statului rus, în condițiile în care Rusia face în prezent obiectul unor sancțiuni punctuale din partea Uniunii Europene și SUA pentru rolul său în criza din Ucraina și anexarea Crimeii la teritoriul său.

Citeste si:  Premierul ucrainean: Rusia nu poate accepta paşii făcuţi de Ucraina către Europa

Deși s-a înregistrat un exod de capital de pe piața rusă, iar sancțiunile au început să-și spună cuvântul în mai multe domenii, chiar dacă Occidentul nu a impus încă sancțiuni sectoriale împotriva Moscovei, sunt investitori occidentali care nu doresc să plece din Rusia și acordă sprijin liderului de la Kremlin.

Astfel, Mark Mobius, presedintele Franklin Templeton — una din cele mai mari companii de investiții americane — a declarat pentru Bloomberg că ‘temerile cu privire la impactul sancțiunilor internaționale asupra economiei ruse sunt exagerate’ și că nu vede niciun motiv pentru care să-și vândă acțiunile rusești, relatează luni agenția de presă ITAR-TASS.

Citeste si:  Amnesty International spune că Rusia l-ar putea ucide încet pe Alexei Navalny

Președintele rus, a spus el, ‘a manifestat mult calm și reținere și a rămas fidel logicii în toate acțiunile sale’. ‘A pierdut Ucraina, dar a câștigat Crimeea. Sunt impresionat’, a spus Mobius, adăugând că se așteaptă la o creștere semnificativă a capitalizării pe piețele emergente și nu vede niciun motiv pentru a scăpa de acțiunile din Rusia. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata