„Războiul” împotriva fetelor: ucise, avortate sau neglijate, cele puţin 100 de milioane au dispărut

Pentru milioane de cupluri, răspunsul la întrebarea ‘să lăsăm să se nască o fată sau să încercăm să facem un băiat?’ este ca fata să fie avortată. Nu este ca şi cum ai ucide o fată la naştere, cred aceştia, aşa cum se întâmplă la nivel rural, iar ecografia cu ajutorul căreia vezi sexul copilului costă doar 12 dolari, notează publicaţia britanică The Economist.

În aceste condiţii, în China şi în nordul Indiei, la fiecare 100 de fete se nasc peste 120 de băieţi, o situaţie anormală, în condiţiile în care, în mod normal, numărul băieţilor născuţi este doar uşor mai mare decât cel al fetelor.
Nu este deplasat, prin urmare, să numim această exagerare ‘geniciď. Milioane de fete dispar – avortate, ucise sau neglijate până la moarte. În 1990, economistul indian Amartya Sen a susţinut că numărul acestora se ridica la 100 de milioane. Azi numărul este mai mare.

Dramul de confort este că ţările pot lua măsuri pentru a reduce acest număr, aşa cum o demonstrează Coreea de Sud. Majoritatea oamenilor ştiu că nordul Indiei şi China au nu număr foarte mare de băieţi, însă puţini pot aprecia cât de gravă este problema sau dacă ea se înrăutăţeşte.
În China, pentru generaţia născută la sfârşitul anilor ’80, raportul este de 108 băieţi la 100 de fete, însă pentru generaţiile născute la începutul anilor ’90, acesta ajungea la 124 băieţi la 100 de fete. În unele provincii chineze, dezechilibrul este extrem de mare, cu 100 de fete născute la 130 de băieţi.

Citeste si:  Two more deaths caused by severe hypothermia

Chiar dacă situaţia cea mai dramatică se întâlneşte în China, ea s-a răspândit în jurul lumii, de la alte state est-asiatice, cum ar fi Taiwan şi Singapore, la foste state comuniste din Balcanii de Vest şi din Caucaz sau în rândul unor segmente ale populaţiei americane (de origine chineză sau japoneză, spre exemplu).

De fapt, notează The Economist, dispariţia acestor milioane de fetiţe este rezultatul a trei forţe: preferinţa din vechime pentru băieţi, dorinţa modernă de a avea familii mai mici şi tehnologiile care pot identifica sexul copiilor.
În societăţile unde într-o familie se întâlnesc adesea 4 sau 6 copii, un băiat va veni până la urmă. Însă în condiţiile în care familiile moderne îşi doresc doi copiii sau aşa cum se întâmpla în China li se permite să aibă doar unul, ele vor sacrifica fiica nenăscută pentru un fiu.

Acesta este motivul pentru care există un dezechilibru atât puternic în unele zone din India şi China. De asemenea, acesta este şi motivul pentru care dezechilibrul tinde să se accentueze după al doilea copil: o dată, părinţii pot accepta o fată, însă vor face tot posibilul pentru a se asigura că al doilea născut este băiat. La al treilea copil situaţia este şi mai dramatică, de peste 200 de băieţi la 100 de fete în unele locuri.

Citeste si:  FSB o identifică pe a doua femeie kamikaze din metroul din Moscova

Fetele sunt astfel victimele unei combinaţii maligne de vechi prejudecăţi şi preferinţe moderne pentru familii mici. Doar o singură ţară a reuşit să schimbe această direcţie. Dacă în anii ’90, Coreea de Sud înregistra un dezechilibru în privinţa numărului de nou-născuţi băieţi şi fete similar celui din China, acum lucrurile se îndreaptă spre normalitate.
Această schimbare nu a fost deliberată, ci s-a impus ca urmare a unei schimbări în cultură. Educaţia femeilor, procesele anti-discriminare şi deciziile în privinţa egalităţii în drepturi au făcut ca preferinţa pentru naşterea de băieţi să pară demodată şi inutilă.

Acest lucru s-a întâmplat însă atunci când Coreea de Sud era bogată. Dacă China şi India – cu venituri situate de 1/4, respectiv 1/10 faţă de cele sud-coreene – aşteaptă până când vor deveni bogate, vor trece multe generaţii. Pentru a grăbi schimbarea, ele trebuie să ia măsuri care sunt oricum în interesul lor. Cel mai evident, China trebuie să scape de politica copilului unic.
Liderii se vor opune deoarece se vor teme de o creştere a populaţiei; de asemenea ei infirmă temerile Occidentului legate de drepturile omului. Însă limita de un copil nu mai este necesară pentru a reduce fertilitatea şi distorsionează masiv echilibrul între sexe, cu consecinţa că în China mulţi bărbaţi nu îşi mai găsesc soţii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner