Reuven Rivlin a fost ales preşedinte al Israelului

Candidatul de dreapta Reuven Rivlin a fost ales marți, 10 iunie, președinte al Israelului, devenind al zecelea șef al statului israelian, relatează AFP.

Reuven Rivlin, care îi succede în funcția de președinte al Israelului lui Shimon Peres, a fost desemnat în urma unui vot secret de membrii parlamentului (Knesset), obținând 63 de voturi față de cele 53 ale rivalului său, Meir Shitrit.

Rivlin a fost președinte al Knessetului și este membru al Likud (dreapta naționalistă israeliană), fiind un susținător al ‘Marelui Israel’ și apărător fervent al democrației israeliene, care și-a creat o statură de viitor președinte realizând o serie de arbitraje politice complexe în timpul carierei sale parlamentare.

În Israel, postul de președinte este în mare parte onorific, iar atribuțiile executive rămân în mâinile prim-ministrului. Șeful statului are totuși sarcina de a numi după alegerile parlamentare persoana însărcinată cu formarea unei coaliții care să guverneze țara. Shimon Peres își va încheia mandatul la sfârșitul lunii iulie, înainte de a împlini 91 de ani. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata