Rusia ia în calcul importul de cereale

Rusia ar putea reveni la practica sovietică a importării de cereale în cantităţi semnificative, scrie joi (19 august 2010) ziarul Vedomosti, precizând că ţara ar putea cumpăra din străinătate 5 milioane de tone, în condiţiile proastei recolte din acest an.

Al treilea exportator mondial de grâu şi unul dintre primii exportatori de cereale, Rusia a pierdut, potrivit preşedintelui Dmitri Medvedev, aproape un sfert din recolta de cereale din cauza secetei şi a caniculei ce au afectat ţara din luna iulie.
În anul agricol 2010-2011, Rusia ar putea importa cinci milioane de tone de cereale sau chiar mai mult din state din vecinătatea apropiată, cum ar fi Kazahstan. Decizia de a importa a fost luată, iar acum se discută cantitatea, notează publicaţia, citând surse din apropierea Ministerului rus al Agriculturii. Instituţia nu a confirmat, însă, oficial informaţia.

Ministerul Agriculturii din Kazahstan a anunţat, miercuri, că republica ar urma să exporte, în 2010-2011, aproximativ 8 milioane de tone dintr-o recoltă totală de 13,5-14,5 milioane de tone, dintre care 2 milioane de tone pentru Rusia, Iran şi alte ţări.
Potrivit Vedomosti, Ministerul kazah al Agriculturii a precizat că ţara este dispusă să exporte cereale în Rusia, dar că Moscova trebuie să-şi determine singure cantitatea necesară şi să o solicite Kazahstanului. Rusia încă nu a trimis o cerere oficială în acest sens, a menţionat instituţia.

Centrul „Sovecon” a estimat, luni, în scădere recolta de cereale, de la 70-75 de milioane de tone, prognozate pe 26 iulie, până la 59,5-63,3 milioane de tone. Consumul intern de cereale în Rusia, în 2009-2010, se ridică la 75-76 de milioane de tone.
Pe 5 august, Moscova a anunţat un embargo asupra exporturilor de cereale, care va funcţiona până la sfârşitul anului, cu scopul de a satisface cererea internă şi de a evita creşterea preţurilor. Anul trecut, ţara a exportat 21,4 milioane de tone de cereale şi a lansat o campanie pentru creşterea cotei sale pe piaţa internaţională. La începutul anilor 1980, Uniunea Sovietică importa anual o cantitate semnificativă de cereale, ceea ce a condus la creşterea datoriei sale externe.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata