Rusia: Vom replica dacă UE va adopta măsurile anunţate

Uniunea Europeană a adoptat o ‘poziţie extrem de neconstructivă’ prin îngheţarea negocierilor privind vizele, ceea ce îngreunează călătoriile între Rusia şi Uniunea Europeană, a acuzat Ministerul rus al Afacerilor Externe, vineri, conform Reuters.

Rusia nu va accepta ‘limbajul sancţiunilor şi al ameninţărilor’ şi va replica dacă sancţiunile vor fi impuse, a mai adăugat Ministerul rus al Afacerilor Externe în cadrul unui comunicat, transmis vineri, ca urmare a măsurilor adoptate joi de liderii europeni la summitul extraordinar dedicat crizei din Ucraina.

Consiliul European a cerut joi Rusiei să înceapă imediat negocierile cu guvernul Ucrainei, pentru a se obţine rezultate înainte de următoarea reuniune la vârf de la Bruxelles, care va avea loc peste două săptămâni, în caz contrar putând fi adoptate măsuri precum restricţii de călătorie pentru anumiţi demnitari sau îngheţarea activelor aflate pe teritoriul UE. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata