Şeicul Salman bin Ibrahim ar putea candida la preşedinţia FIFA

Președintele Confederației Asiatice de Fotbal (AFC), Salman bin Ibrahim al Khalifa, s-ar putea prezenta la alegerile pentru președinția Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), a anunțat, vineri, o sursă apropiată șeicului originar din Bahrain, citată de AFP.

Data limită pentru depunerea candidaturilor la președinția FIFA este 26 octombrie, iar alegerile pentru un nou președinte al forului internațional sunt prevăzute să aibă loc pe 26 februarie, cu excepția unei eventuale schimbări care ar putea fi decisă marți în cadrul Comitetului de urgență al FIFA de la Zurich.

Șeicul Salman, președintele Confederației asiatice de fotbal (AFC) începând cu 2013, vicepreședinte al FIFA și membru al familiei regale din Bahrain, a fost un fervent suporter al candidaturii de atribuire a Cupei Mondiale din 2022 Qatarului, atribuire care face în prezent obiectul unei anchete a justiției elvețiene.

El l-a susținut anterior pe Michel Platini, președintele UEFA, suspendat pentru 90 de zile de FIFA.

Până acum, și-au depus oficial dosarul de candidatură cu susținerile necesare (cel puțin cinci federații afiliate la FIFA) doar Michel Platini și Prințul Ali, învins de Blatter în al doilea tur de scrutin, pe 29 mai.

Nu și-au depus dosarul ceilalți candidați care-și manifestaseră interesul: sud-coreeanul Chung Mong-joon, suspendat 6 ani de comisia de etică, fostul mare fotbalist brazilian Zico și Musa Bility, președintele federației liberiene.

Există și outsideri nedeclarați, în frunte cu sud-africanul Tokyo Sexwale, fost coleg de celulă al lui Nelson Mandela, numit recent în fruntea Comitetului de supraveghere al FIFA pentru Israel și Palestina. El nu și-a anunțat oficial candidatura, dar a primit sprijinul lui Franz Beckenbauer și ar putea corespunde profilului ideal schițat de Thomas Bach, președintele Comitetului Internațional Olimpic (CIO), care dorește un „candidat exterior credibil și de o integritate desăvârșită”.

În fine, reapare periodic numele francezului Jerome Champagne, fost secretar general adjunct al FIFA, care nu a avut susținerea necesară pentru a se prezenta la ultimele alegeri. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata