Serena Williams parodiază „7/11”, clipul lui Beyoncé! (Video)

Campioana mondială de tenis Serena Williams a recreat ambianța videoclipului lui Beyoncé „7/11”, într-un filmuleț amuzant realizat pentru revista Vogue, informează pe site-ul său TF1 News.

După cântăreața Rita Ora care s-a implicat în același joc în ianuarie, Serena Williams în vârstă de 33 de ani a fost dispusă să o interpreteze pentru Vogue pe Beyoncé Knowles din „7/11”.

Videoclipul de circa 1,30 minute, filmat cu un GoPro, reușește să o transpună destul de convingător pe Serena în pielea soției lui Jay-Z. Deși rezultatul nu este comparabil cu videoclipul Divei, zâmbetul afișat de Serena Williams arată că s-a amuzat să o imite între două turnee pe Beyoncé.

La cererea lui Vogue, Serena va apărea pe coperta revistei din aprilie. Cu părul despletit în vânt, îmbrăcată într-o rochie albastră a firmei Rag & Bone, este o premieră ca o sportivă de culoare să apară pe coperta revistei Vogue.

Serena Williams s-a inspirat din clipul „7/11”, în care Beyoncé se distrează într-un hotel alături de un grup de prietene. Difuzat în noiembrie anul trecut, clipul a înregistrat un adevărat succes, acumulând 179 milioane de vizionări. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata