Siria a predat 86% din stocul său de arme chimice, potrivit OIAC

Siria a predat 86% din armele sale chimice, a anunțat marți Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), în condițiile în care Damascul este suspectat că a utilizat un produs chimic industrial în atacuri produse la începutul lunii, transmite AFP.

Acest ultim bilanț intervine în contextul în care Siria s-a angajat să își predea stocurile de arme chimice până la 27 aprilie astfel încât acestea să fie distruse până la 30 iunie.

O nouă încărcătură a fost trimisă marți în portul sirian Latakia, ce a făcut să ajungă ‘la 86,5% procentul din totalul cantității de arme chimice retrase din Siria’, potrivit unui comunicat al OIAC.

‘Încărcătura de astăzi a fost cea de-a 17-a și totodată cea de-a 6-a de la 4 aprilie, ceea ce reprezintă o accelerare semnificativă a ritmului de livrări în portul Latakia în decurs de o lună’, a precizat organizația cu sediul la Haga.

Deîndată ce au ajuns, armele chimice au fost ‘imediate’ încărcate în nave cargou și ‘retrase din țară’. ‘Cea mai recentă livrare este încurajatoare’, a declarat directorul general al OIAC Ahmet Uzumcu. ‘Sperăm ca ultimele două sau trei încărcături să fie livrate rapid pentru a permite ca operațiunile de distrugere să înceapă la timp și să respectăm termenul limită’, a adăugat el. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata