În Statele Unite un copil din 68 este autist, potrivit celei mai recente estimări a autorităţilor sanitare publicate joi. Este o creştere cu 30% faţă de cifrele precedente, din 2012, transmite AFP.
Acum doi ani, un copil din 88 suferea de tulburări din spectrul autist (TSA), se aminteşte în raportul Centrelor federale de control şi prevenire a bolilor (CDC).
Cifrele mai arată şi că autismul este de aproape cinci ori mai frecvent la băieţi decât la fete, existând la un băiat la 42, faţă de o fată la 189. Raportul CDC afirmă de asemenea că există mai mulţi copii albi afectaţi de autism decât negri sau hispanici.
Capacităţile intelectuale variază mult în rândul acestor copii, mergând de la un handicap sever la inteligenţă medie şi chiar peste. Studiul arată că proporţia de copii cu un nivel intelectual mai ridicat este în creştere. Astfel, aproape o jumătate din copiii autişti au un nivel intelectual mediu (85) sau mai mult, faţă de acum zece ani, când erau doar 30%.
Raportul mai afirmă că majoritatea copiilor autişti sunt diagnosticaţi după vârsta de patru ani, deşi sindromul poate fi depistat de la doi ani. ‘Trebuie să facem mai mult pentru diagnosticarea mai timpurie a copiilor. Depistarea precoce a autismului este cel mai eficient mijloc de care dispunem în prezent pentru a face diferenţa în viaţa acestor copii’, spune dr Coleen Boyle, director la CDC. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)