Suveniruri, conferinţe şi fan club-uri: în China revine mitul lui Mao

În China, comunismul nu s-a năruit niciodată iar „părintele” ţării este aproape un „Che Guevara” asiatic. Nepotul său, Mao Yinyu, a fost promovat luni general. Ziarele de stat şi partidul se tem însă de această nostalgie, scrie La Repubblica în ediţia de marţi.

China are nostalgia lui Mao Zedong, jumătate din chinezi o spun iar ceilalţi o gândesc. Puţini mulţumesc pentru ziua în care fondatorul republicii a murit. Au trecut 34 de ani şi mitul „Marelui Cârmaci” în loc să apună precum steaua oricărui dictator, străluceşte tot mai tare. În lumea socialistă este normal ca cei excluşi să regrete siguranţa şi tinereţea.

Mitologia crescândă a lui Mao este însă o excepţie: nu este alimentată de vârstnici şi trecut ci de tineri şi prezent. Aceasta este atracţia irezistibilă a unei ţări ce este astăzi opusul celei create de liderul comunist. În timp ce China aleargă spre Burse şi capitalism, chinezii visează în realitate la economia planificată. Efectele acestei dorinţe iraţionale, care ajunge să organizeze cursuri universitare de management maoist, urmează regulile business-ului, dar nu numai.

Mao Yinyu, 40 de ani, singurul nepot în viaţă al comandantului Marşului cel Lung, a devenit luni cel mai tânăr general de divizie din Armata Populară de Eliberare. Propaganda guvernului a explicat că excentricul Mao jr a avut numeroase rezultate”, astfel încât promovarea a devenit „un drepť’. CV-ul său aminteşte că este membru al Academiei de Ştiinţe, delegat la Conferinţa consultativă a poporului chinez şi autor al cărţii „Bunicul meu Mao Zedong”.

Sunt rare dar memorabile declaraţiile sale oficiale: a propus maoismul pentru „a combate războiul informaţiei împotriva SUA”, l-a consacrat pe Napoleon „cel mai mare general din istorie” şi l¬a numit pe bunicul său „un zeu”.
Promovarea unui Mao la vârful forţelor armate chineze, lipsită de sens militar, contracarată şi de mai multe ori anunţată, este un act politic intern de o importanţă substanţială şi un semnal puternic în exterior, potrivit La Repubblica.

Ea confirmă faptul că China hi-tech a Expoziţiei de la Shanghai nu poate tăia încă cordonul ombilical care o hrăneşte în secret. Magazinele de suveniruri şi centrele comerciale sunt invadate de tricouri cu chipul lui Mao şi insigne cu steaua roşie.
Magazine la modă şi galerii de artă expun haine şi tablouri cu sloganurile revoluţiei: „Numai gândirea lui Mao poate salva China şi lumea”. Restaurantele oferă meniuri cu felurile de mâncare preferate ale sale iar librăriile au secţiuni dedicate Cărţii roşii.

În universităţi se deschid cercuri maoiste, milioane de fani îl exaltă pe Mao pe forumuri online, portrete şi statui reapar peste tot. Pentru a trece prin faţa corpului îmbălsămat al lui Mao în Piaţa Tienanmen se stă sub soarele arzător sau în ger ore întregi şi nimeni nu s-a gândit să-l scoată din inima ţării. Restilizarea de sus a lui Mao, în chip de Che Guevara al Asiei, dezvăluie însă seismul unei naţiuni care se trezeşte nemulţumită, potrivit ziarului.

Alarma este lizibilă şi în ziarele controlate de stat. Apelurile la „a nu cădea în eroarea unei alte revoluţii la stânga, înţelegând greşit spiritul lui Mao”, s-au înmulţit. Aripa conservatoare a partidului se teme că „moda Mao” devine „din snobism pentru capitaliştii vintage”, vehiculul unui real „neocomunism revoluţionar chinez”.
Niciun chinez nu regretă Marea Depresie sau coşmarul Revoluţiei Culturale. Dar liderii cei mai sensibili simt că drapelul lui Mao flutură împotriva lor şi că „noua nostalgie” conţine mai multă revoluţie decât regret.

Denunţă corupţia şi privilegiile puterii, contrapunând „demnitatea şi drepturile de ieri” „umilinţei şi nedreptăţii de astăzi”, consideră La Repubblica. Librăria universitară „Pământul Utopiei”, care cultivă cultul „părintelui tuturor chinezilor”, a trecut de la 3.000 la 4 milioane de înscrişi.
Miliardarii teenager, care noaptea dansează la Lane Club, se amuză îmbrăcând uniforma verde a Marelui Cârmaci. Dacă China are nostalgia lui Mao şi se închină în faţa nepotului acestuia, cei care o conduc se tem însă de revenirea unui Zedong, concluzionează La Repubblica.