Canadianca Stacey Allaster, președintele și directorul general al Asociației jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), începând din iulie 2009, a demisionat din funcția sa invocând probleme personale, a anunțat marți organizația într-un comunicat.
În acest document, Allaster a explicat că decesul cumnatului său Brad Drewett, fost președinte al ATP, a sunat pentru ea „ca o deșteptare”, iar acum dorește „să-și revizuiască prioritățile”.
„Când m-am alăturat WTA (în ianuarie 2006) obiectivul meu a fost să mă asigur că dispune de baze mai solide și sunt mândră de ceea ce am realizat”, a adăugat canadianca, în vârstă de 52 ani, a cărei plecare va fi efectivă începând cu 2 octombrie.
Sub conducerea ei, Asociația jucătoarelor profesioniste de tenis a semnat mai multe contracte profitabile, între care cel privind organizarea Turneului Campioanelor de la Singapore, între 2014 și 2018.
WTA a început căutările pentru desemnarea succesorului lui Stacey Allaster, precizează AFP. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)