Ucraina: Opoziţia ocupă clădiri publice în patru regiuni din vestul ţării

Manifestanţi ai opoziţiei ucrainene ocupau vineri, 24 ianuarie, clădiri ale administraţiei în patru regiuni din vestul ţării, luate cu asalt joi, extinzând mişcarea de contestare care s-a radicalizat odată cu confruntările violente de la Kiev, relatează AFP.

La Liov, bastion naţionalist, 200 de manifestanţi au petrecut noaptea în clădirea administraţiei regionale pe care au ocupat-o joi forţându-l pe guvernatorul Oleg Salo, numit de către preşedinte, să-şi dea demisia. Ca şi la Kiev, unde Piaţa Independenţei şi străzile vecine din centrul oraşului sunt înconjurate de baricade, manifestanţii din Liov au ridicat baricade din pneuri şi saci de nisip în faţa clădirii administraţiei, unde au instalat o scenă şi recipiente metalice cu cărbuni aprinşi destinate încălzitului în aer liber. Guvernatorul a afirmat că demisia sa, semnată sub constrângere, nu este valabilă. El a sosit la administraţie vineri dimineaţa, dar a trebuit să plece fără să poată intra.

Manifestanţii au blocat, de asemenea, o autostradă care duce spre frontiera poloneză, ”în semn de solidaritate cu acţiunile de la Kiev.

Au fost ocupate administraţiile şi din regiunile Rivne, Ternopil şi Hmelniţki (vest).

În Cerkasî (centru), poliţia a reuşit să-i alunge pe manifestanţii care luaseră cu asalt administraţia joi seara şi a interpelat circa cincizeci de persoane.

Vineri dimineaţa, manifestanţii au luat cu asalt administraţia regională din Cernăuţi (vest), în apropiere de frontiera cu România. Poliţia a intervenit pentru a-i dispersa utilizând gaze lacrimogene, potrivit martorilor, dar confruntările continuau în cursul zilei.

La Luţk (vest), o mie de persoane s-au strâns în faţa administraţiei regionale pentru a cere demisia guvernatorului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata