Un blogger a identificat locul unde a fost executat ziaristul James Foley, folosind doar Google Maps

Un blogger britanic a reușit să identifice cu ajutorul Google Maps poziția exactă a locului unde a fost ucis jurnalistul american James Foley, folosind doar câteva informații dezvăluite de publicația The Guardian asupra locului execuției ziaristului și detaliile din filmul cu decapitarea acestuia difuzat de jihadiștii din gruparea Statul Islamic (SI), scrie publicația Le Soir în ediția electronică de marți.

Bloggerul Eliot Higgings a eliminat mai întâi toate elementele inutile din imaginile în care apărea un peisaj cu un teren arid, câteva dealuri și, în planul îndepărtat, o câmpie. Cum islamiștii din gruparea Statul Islamic și-au stabilit cartierul general în orașul sirian Al-Raqa, el a pornit de la ipoteza că execuția s-a produs în apropierea acestuia.

Analizând umbra observată pe sol, bloggerul a reușit să calculeze ora aproximativă când au fost filmate imaginile și a folosit aceste date pentru a deduce direcția în care era îndreptată camera video, estimând astfel că execuția s-a produs în partea de sud a orașului.

Pe baza acestor informații, care au restrâns aria cercetării, Eliot Higgings a mers mai departe și a analizat dealurile apărute în imagini, comparându-le cu datele cartografice furnizate de Google Maps. Astfel a găsit o corespondență între aceste elemente și în final a stabilit locul execuției lui Foley. Apoi a publicat pe site-ul bellingcat.com detaliile investigației sale, sperând că ele vor ajuta la găsirea asasinilor. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata