
Un fost vicepremier australian şi-a lansat propria marcă de bere
Fostul vicepremier australian Anthony Albanese a lansat vineri, la Sydney, propria marcă de bere numită ‘Albo Corn Ale’, care va fi disponibilă la sticle în anumite hoteluri selectate, informează agenția Xinhua.
Acesta este produsă la o micro-fabrică din Sydney și face parte dintre mărcile de bere „de tip boutique”.
De asemenea, Anthony Albanese a relevat în ultimele luni un alter ego sub numele de DJ Albo, interpretând o serie de cântece la diferite reuniuni recente.
Albanese a fost un jucător esențial în luptele de putere dintre foștii premieri Kevin Rudd și Julia Gillard, mai scrie Xinhua. Julia Gillard l-a răsturnat în 2010 de la putere pe Kevin Rudd care era premier al Australiei din 2007, iar apoi jocul s-a schimbat, Rudd îndepărtând-o în 2013 pe Gillard de la putere.
Albanese a devenit vicepremier în 2013, înainte ca Kevin Rudd să fie învins la urne de actualul premier al Australiei Tony Abbott, amintește Xinhua. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)