Un proprietar de Jaguar a revenit la ”măgari putere”, nemulţumit că vehiculul de 53.000 de lire sterline se tot strica

Un proprietar indian de Jaguar s-a plimbat prin orașul în care locuiește la volanul noii sale mașini…trase de măgari, deoarece, crede el, acesta este singurul mod prin care aceasta se poate mișca, relatează Daily Mail.

Omul de afaceri Rahul Thackrey, 38 de ani, din orașul Ahmedabad (vestul Indiei), a venit cu ideea neobișnuită după ce noul său Jaguar, în valoare de 53.000 de lire sterline, s-a stricat în mod repetat.

Bărbatul susține că s-a întors de mai multe ori la dealer pentru a-și repara Jaguarul XJ, dar că de îndată ce o problemă era rezolvată, apărea alta.

„M-am săturat să mă întorc și să îi fac să fac să repare, doar pentru ca apoi altceva să meargă prost”, și-a explicat el gestul de a se plimba cu mașina trasă de măgari. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner