# Un soldat ucrainean a supraviețuit 471 de zile într-un buncăr luptând cu rușii

> Serghei Tyshchenko, un sergent ucrainean, a supraviețuit 471 de zile într-un buncăr lângă Bahmut. Mărturia sa despre lupta cu dronele, foamea și moartea.

Publicat: 20 martie 2026, 23:51 · Autor: Bianca Barbu · Categorie: [Externe](https://financiarul.ro/externe/index.html.md) · Pagina web: https://financiarul.ro/externe/un-soldat-ucrainean-a-supravietuit-471-de-zile-intr-un-buncar-luptand-cu-rusii/ · Publicație: Financiarul

![soldat ucrainean buncar](https://financiarul.ro/wp-content/uploads/2026/03/soldat-ucrainean-buncar-1774043460-1024x576.webp)

Un sergent ucrainean a povestit cum a supraviețuit 471 de zile într-un buncăr subteran de pe linia frontului, în condiții de neimaginat, fără aer suficient și la limita înfometării. Timp de 16 luni, între 13 iulie 2023 și 28 octombrie 2025, Serghei Tyshchenko a luptat pentru Ucraina în fața trupelor rusești, neștiind dacă va mai vedea vreodată lumina zilei. Acum, la 46 de ani, a ratat două zile de naștere și toate momentele importante din viața celor cinci copii ai săi.

## Lupta pentru supraviețuire sub pământ

Totul a început în vara anului 2023, lângă Bahmut. Tyshchenko, un fost medic veterinar, și echipa sa s-au adăpostit într-un mic buncăr din lut săpat chiar sub un drum asfaltat. El însuși descrie adăpostul improvizat. „Totul este subteran. Totul a fost săpat. La intrare era un șanț, apoi o secțiune acoperită cu bușteni și camuflată cu pământ și nisip.”

Iar realitatea războiului modern s-a impus rapid. „Poziția noastră a fost săpată chiar sub un drum asfaltat. Așa că eram limitați de lățimea drumului, dar am continuat să o extindem pe lungime. Deci totul era subteran. La început, am făcut observații, cât încă era posibil să ieșim, și am menținut apărarea.”

Luptele de modă veche sunt minime - supraviețuirea este victoria.

Încă din prima săptămână, o echipă de asalt rusă i-a atacat. Un atacator a ucis trei dintre camarazii săi după ce i-a surprins la intrarea în buncăr. Tyshchenko a fost la un pas de moarte, năpustindu-se asupra inamicului fără armă, dar, printr-un noroc, arma rusului s-a blocat. Înainte ca acesta să o poată repara, un alt ucrainean l-a eliminat.

## „Nu mai era nimeni să-i înlocuiască pe morți”

După primul atac, echipa a mai pierdut un soldat, rămânând doar patru oameni să apere acea gaură de sub drum pentru mai bine de un an. Primul semn că vor rămâne blocați acolo pentru o perioadă lungă a fost lipsa întăririlor. Era pur și simplu prea periculos să se aducă sau să se scoată oameni din acea poziție.

„Punctul de cotitură a fost când băieții au murit în acel asalt și am văzut că nu mai era nimeni care să-i înlocuiască pe cei morți”, își amintește el. „Am rămas cinci, apoi patru. Mi-am dat seama că vom sta aici mult timp după acel prim asalt.”

Evacuarea cadavrelor era o misiune aproape imposibilă. Mai mult, a trăi în preajma morților ruși neîngropați care se adunaseră în jurul intrării era grotesc. „Treceam peste ei și trebuia să aruncăm pământ peste ei ca să scăpăm de duhoarea aceea. Dar duhoarea aia nu dispare niciodată”, spune Tyshchenko, vorbind dintr-un subsol al unui spital din Sloviansk.

## Zile și nopți fără sfârșit

Săptămânile s-au transformat în luni. Atacurile cu drone erau neîncetate, zi și noapte. O mică fereastră de observație a trebuit să fie astupată, devenind o țintă perfectă pentru dronele FPV rusești. Odată cu ea, a dispărut și o sursă vitală de oxigen, iar respirația a devenit greoaie. Reaprovizionarea se făcea rar, cu ajutorul unor drone ucrainene capabile să transporte maximum 10 kg de apă și alimente. Nu de puține ori, aveau la dispoziție doar o înghițitură de apă la fiecare schimb de patru ore.

Plictiseala era alungată doar de ieșirile mortale pentru a recupera rațiile sau de sprinturile nocturne (o dată la două săptămâni, cel mult) pentru a încărca bateriile. Comunicarea cu cei dragi se făcea prin mesaje înregistrate pe stick-uri de memorie, schimbate în timpul acestor incursiuni. „Sprijinul copiilor m-a ajutat; mi-a dat putere, pentru că mă gândeam că, dacă mor, nu vreau să-i las singuri. Mi-a dat putere să merg mai departe. Nu mă așteptam să fiu suficient de puternic pentru a supraviețui.”

V-ați gândit vreodată cum e să sapi o fântână sub pământ, sub bombardament constant, doar pentru a nu muri de sete? Ei bine, exact asta au făcut. Echipa și-a săpat propria fântână subterană pentru a supraviețui.

## Eliberarea și prețul plătit

Numai ca eliberarea nu a fost simplă. Familia sa a făcut presiuni pentru a-l scoate de acolo, iar după schimbarea comandantului său, a primit ordinul de plecare. Prima încercare a fost abandonată din cauza dronelor. A urmat o așteptare de trei săptămâni, timp în care i-a instruit pe înlocuitori. „Eram îngrijorat și de diversele dispozitive explozive improvizate pe care noi și inamicul le-am amplasat. Voiam să mă asigur că știu totul înainte să plec. Pentru că au intrat în poziție noaptea și nu cunoșteau împrejurimile. În mod ironic, întârzierea cauzată de prima încercare eșuată mi-a oferit acele trei săptămâni în plus pentru a-i iniția în meserie și a mă asigura că sunt pregătiți.”

Fuga sa spre libertate a avut o lungime de doar 3 kilometri, facilitată de vremea rea care a ținut dronele la sol. Mușchii îi erau atât de atrofiați, iar corpul său atât de neobișnuit cu aerul curat, încât se simțea amețit și slăbit.

Distins cu cea mai înaltă distincție națională pentru curaj, „Erou al Ucrainei”, Tyshchenko intenționează să deschidă o clinică veterinară când războiul se va termina. Briks a plecat împreună cu el, iar Misha a venit la scurt timp după. Kruger este încă acolo, în tranșee, pe linia frontului.