Un traficant de arme israelian ar putea fi extrădat din Franţa în România

Cel puţin şapte traficanţi de arme israelieni se află în prezent în închisoare în patru ţări – SUA, Rusia, Franţa şi Marea Britanie – fiind acuzaţi de trafic ilegal cu arme. Ei sunt de asemenea suspectaţi de infracţiuni precum falsificare de bani, dare de mită, spălare de bani şi violarea unor embargouri ale ONU.

Unul dintre aceştia ar urma să fie transferat în scurt timp în România pentru a ispăşi o pedeapsă de 11 ani de închisoare, relatează joi cotidianul israelian Ha’aretz. Astfel de arestări sunt relatate pasager în Israel, iar după aceea sunt date uitării. Dar ele au un efect cumulat foarte dăunător pentru imaginea Israelului, sau cel puţin pentru ce a mai rămas din ea, este de părere cotidianul.

Cu toate că este greu de crezut că cei aflaţi în închisoare ştiu ceva unul despre celălalt, ei au destul de multe lucruri în comun. Cu toţii sunt bărbaţi trecuţi de 50 sau 60 de ani. Cu toţii o duc (sau o duceau) bine, în contextul în care şi-au acumulat averile în urma comerţului internaţional cu arme sau prin exportarea unor servicii de securitate şi echipamente din Israel.

Ei au făcut parte din Forţele de Apărare ale Israelului şi au obţinut diverse grade (de la căpitan la locotenent-colonel), iar când au fost arestaţi au negat acuzaţiile. Prietenii care le-au sărit în ajutor i-au descris, evident, ca fiind ‘sarea pământului’. Toţi şapte sunt figuri familiare pe coridoarele sediului Ministerului Apărării, iar cândva chiar au primit permise pentru comerţul cu armament din partea aceluiaşi minister.

Cu toţii au urmărit să ‘accelereze procedurile’ violând normele locale şi internaţionale şi au făcut acest lucru din pură lăcomie. Din cauza nerăbdării lor, ei au căzut în capcane şi se pot aştepta la mulţi ani de închisoare, subliniază Haaretz. Unul dintre aceşti traficanţi, pe nume Shimon Naor-Hershkowitz, se află în prezent în detenţie în Franţa şi va fi aparent extrădat în România, unde ar urma să ispăşească o pedeapsă de 11 ani de închisoare.
El a fost condamnat pentru falsificare de documente pe care le-a folosit pentru a cumpăra arme româneşti împreună cu un partener român (care a informat ulterior autorităţile). Armele erau destinate aparent statului Togo, însă de fapt au fost trimise rebelilor din Angola.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata