Zeci de mii de website-uri au fost închise de autorităţile chineze

Autorităţile chineze responsabile cu cenzura au confiscat anul trecut circa 15 milioane de exemplare ale unor publicaţii şi au închis 28.000 de website-uri cu conţinuturi ‘ilegale’ sau pornografice, relatează vineri agenţia EFE citând datele comunicate de oficiul naţional de combatere a pornografiei şi a publicaţiilor ilegale.

La prezentarea bilanţului pe anul trecut, acest organism a avertizat că de acum înainte va inspecta mai ales împrejurimile instituţiilor de învăţământ pentru a-i descoperi pe cei care comercializează astfel de materiale şi i-a avertizat asupra consecinţelor pe cei care distribuie pe internet link-uri cu site-uri pornografice sau cu jocuri online.

Preşedintele chinez, Xi Jinping, a vizitat pe 19 februarie sediile celor trei principale instituţii mass-media, respectiv agenţia de presă Xinhua (China Nouă), publicaţia Ziarul Poporului şi postul de televiziune CCTV. El a insistat atunci pe necesitatea unei ‘loialităţi absolute’ faţă de leadership-ul Partidului Comunist.

Mai multe organizaţii susţin că în prezent China trece printr-una dintre cele mai intense perioade de represiune a disidenţilor şi de limitare a libertăţii în ultimele decenii.

În cadrul acestei campanii autorităţile chineze au reţinut comercianţi de carte din Hong Kong, acuzaţi că au vândut cărţi interzise de regimul comunist. În plus, organismul denumit Administraţia Ciberspaţiului a anunţat că a suspendat peste 580 de conturi de pe reţeaua de socializare Weibo, echivalentul chinez al Twitter, printre motivele invocate numărându-se răspândirea de zvonuri, manipularea populaţiei sau mesajele împotriva Constituţiei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata