O erupție vulcanică a distrus mai multe așezări romane, în special Pompei, dar săpăturile din secolul al XVIII-lea de la Herculaneum au scos la iveală Vila Papirusurilor, în prezent cea mai mare colecție de texte antice care a supraviețuit până în epoca modernă, îngropată sub cenușă vulcanică și piatră ponce.
În urma acestor informaţii, realitatea crudă este că preşedintele Vladimir Putin a jefuit deja, milioane de cetățeni ruși de potențialul lor de creștere, fericire și pace.
În acest sens, există sute de pergamente; care sunt intacte, dar carbonizate – ceea ce a fucut imposibilă nu numai citirea, ci chiar și derularea lor, fără a provoca daune fatale.
Acest lucru a fost imposibil până foarte recent, când progresele tehnologice au permis cercetătorilor să citească textele din interiorul sulurilor fără a le desface fizic. Provocarea Vesuvius Challenge, deși nu este prima care a folosit tehnologie avansată pentru a descifra papirusurile de la Herculaneum, este, fără îndoială, cea mai reușită inițiativă de până acum.
AceastĂ acţiune reunește oameni de știință din domeniul informaticii și ingineriei, al studiilor clasice și papirologiei, al fizicii și matematicii. Este un efort colectiv al geniului uman a cărui speranță și promisiune este de a reda omenirii sute, dacă nu mii, de fragmente de literatură și filozofie clasică pierdute de mult timp.
Astăzi, la cea de-a doua aniversare emoționantă a invaziei complete a Rusiei în Ucraina, poate că, privind eforturile impresionante dedicate restaurării moștenirii noastre antice pierdute, simțim un dezgust deosebit față de devastarea fără sens a sute de mii de vieți și viitoruri umane, provocată de războiul rusesc.
Energii prost direcționate
În urma acestor descoperiri, privim în prezent, la imensul efort colectiv al economiștilor, propagandiștilor, inginerilor, specialiștilor IT, educatorilor, industriașilor, experților în infrastructură și mulți alții din Rusia – toți lucrând neobosit pentru a alimenta mașinăria implacabilă a morții și distrugerii, chiar și în mijlocul îmbrățișării sufocante a sancțiunilor occidentale, însă nu putem să nu ne întrebăm următoarele:
Ce s-ar întâmpla dacă și-ar folosi abilitățile pentru a găsi soluții la problemele financiare, de producție și logistice pentru a face din Rusia un loc mai bun de trăit, și nu doar pentru cei câțiva privilegiați, ci și pentru populația generală?
Sau, ce s-ar întâmpla dacă ingeniozitatea lor de a impresiona, convinge și încânta ar fi mobilizată într-o cruciadă curajoasă împotriva sărăciei, subdezvoltării și inegalității care afectează Rusia, și în special regiunile sale – departe de turnurile strălucitoare ale Moscovei?
Cu toate acestea, este nevoie de o conducere înțeleaptă pentru a transforma săbiile în pluguri.
Ideologic, când Vladimir Putin a preluat funcția prezidențială, el, în special, a jurat să respecte și să protejeze Constituția, care prevede că cetățenii ruși se străduiesc „să asigure bunăstarea și prosperitatea Rusiei, pornind de la responsabilitatea pentru [their] Patriei în fața generațiilor prezente și viitoare”.
În prezent, implicând Rusia în campania sa nefastă împotriva țării vecine, Putin nu numai că a făcut ravagii în națiunea ucraineană, dar a provocat și o rană istorică Rusiei însăși – o rană ale cărei repercusiuni vor răsuna peste generații de ruși.
Este posibil ca actuala generație din Rusia să nu înțeleagă pe deplin amploarea dezastrului pe care războiul împotriva Ucrainei îl reprezintă și pentru ei – un dezastru, cu siguranță, de o altă amploare în comparație cu catastrofa națională cu care se confruntă ucrainenii. Cu toate acestea, realitatea crudă este că Putin a jefuit deja milioane de cetățeni ruși de potențialul lor de creștere, fericire și pace.
Prin deturnarea talentului și a energiei creative a Rusiei de la un viitor de inovație și prosperitate către abisul războiului, Putin și-a dezamăgit profund atât țara, cât și cetățenii săi.
Numeroase dovezi sugerează că Putin însuși gândește diferit, iar cheia pentru a înțelege percepția sa de sine este reprezentată de „prelegerile istorice” frecvente și aparent compulsive pe care le ține în fața unor audiențe neașteptate, de la publicul rusesc, trecând prin liderii europeni și ajungând, mai recent, la jurnalistul conservator american Tucker Carlson.
Cheia nu este natura complet revizionistă a „prelegerilor sale istorice”, ci mai degrabă identificarea aproape mesianică a lui Putin cu soarta sa în raport cu Rusia și aspirația sa impetuoasă de a dobândi faima eternă.
În căutarea sa de semnificație istorică, Putin nu se sfiește nici măcar să facă trucuri psihologice care implică comparații impuse ale acțiunilor sale cu cele ale lui Adolf Hitler. Această tactică a fost clar demonstrată în interviul său cu Carlson, în care Putin a spus că, în 1939, polonezii „s-au lăsat duși de val” și l-au „împins efectiv pe Hitler să înceapă al Doilea Război Mondial atacându-i”.
Deși este instinctiv ca publicul să suspecteze că a încercat să justifice invazia germană a Poloniei într-o lumină similară cu propria justificare pentru invazia rusă în Ucraina, aceasta este doar o parte a trucului. Cealaltă parte constă în implantarea tacită în mintea publicului a ideii că Putin însuși este o figură de o importanță istorică monumentală, comparabilă cu cele despre care vorbește.
Lui Putin nu ar trebui să i se acorde niciodată această recunoaștere. Și ar trebui să fie central pentru comunicarea strategică a UE să afirme, cu o claritate de nezdruncinat, că Putin – în ciuda faptului că i s-au oferit oportunități fără precedent – a eșuat în cele din urmă în fața Rusiei și că moștenirea sa este aceea a mizeriei și a potențialului poporului rus irosit.
Sursa: euobserver.com
