# Csoma Botod: Arborarea steagului Ținutului Secuiesc este „o doleanță veche a comunității de acolo. Este vorba, de fapt, despre utilizarea unui simbol regional.” > Liderul deputaților UDMR, Csoma Botod, a declarat că arborarea steagului Ținutului Secuiesc este „o doleanță veche a comunității de acolo. Este vorba, de fapt, despre utilizarea unui simbol regiona... Publicat: 9 februarie 2023, 08:05 · Autor: Ștefan Ungureanu · Categorie: [Politică](https://financiarul.ro/politica/index.html.md) · Pagina web: https://financiarul.ro/politica/csoma-botod-arborarea-steagului-tinutului-secuiesc-este-o-doleanta-veche-a-comunitatii-de-acolo-este-vorba-de-fapt-despre-utilizarea-unui-simbol-regional/ · Publicație: Financiarul ![](https://financiarul.ro/wp-content/uploads/2023/08/csoma-botond.jpg) Liderul deputaților UDMR, Csoma Botod, a declarat că arborarea steagului Ținutului Secuiesc este „o doleanță veche a comunității de acolo. Este vorba, de fapt, despre utilizarea unui simbol regional.” ## Există zone care au steaguri regionale Acesta a dat exemplul altor comunități care au dreptul de a-și folosi simbolurile. În afirmaţiile sale, „Avem și alte zone care au steaguri regionale, de exemplu Bucovina. Este o veche doleanță. Această problemă nu s-a rezolvat de-a lungul anilor. Nu cred că prin această doleanță secuii ar avea ceva sau s-ar îndrepta împotriva românilor sau, dacă s-ar folosi acel steag, ar dăuna României”, a spus deputatul UDMR pentru Europa Liberă. În plus, „Eu cred într-un principiu vechi: libertatea se întinde până acolo încât să nu afectezi libertatea celorlalți. În consecință, nu cred că utilizarea acestui steag ar afecta libertatea românilor sau ar dăuna statului român.”, a adăugat el. Mai mult, Csoma Botod a vorbit, de asemenea, despre argumentele recente ale Ministerului român de Externe: „Eu cred că ar trebui să găsim o rezolvare și să nu ne încrâncenăm în anumite stereotipii sau prejudecăți care țin de trecut. Eu cred că ar trebui să avem o abordare rațională și să găsim o soluție la această problemă”, a declarat acesta. Deputatul UDMR este de părere că problema se poate rezolva, însă a evitat să spună dacă UDMR va insista asupra reglementării prin lege. „Problema e una de actualitate. Eu aș propune ca, dacă la nivelul unei comunități, se conturează o comunitate regională, acea identitate să poată fi exprimată și în public. Nu intru în detalii tehnice. Putem găsi și detaliile tehnice necesare rezolvării acestei probleme.”, a spus el. ### În România nu există nicio unitate administrativ-teritorială numită „Ținut Secuiesc”. În contextul politic, Bogdan Aurescu l-a convocat pe ambasadorul Ungariei la București din cauza unor declarații ale președintelui Comisiei pentru Politică Externă din Parlamentul Ungariei, care a pretins o îngrădire a „dreptului arborării drapelului așa-zisului ținut secuiesc”. În urma întâlnirii lor, oficialul român a reamintit că în țara noastră nu există vreo unitate administrativ-teritorială denumită „Ținut Secuiesc”. Aşadar, „Ministerul Afacerilor Externe dezaprobă ferm comentariile președintelui Comisiei pentru Politică Externă din Parlamentul Ungariei, publicate ieri, 6 februarie 2023, pe pagina sa de Facebook, privind pretinsa îngrădire de către România a dreptului arborării drapelului așa-zisului ținut secuiesc”, a informat Ministerul Afacerilor Externe (MAE), arătând că ambasadorul Ungariei la București „a fost convocat, în această dimineață, din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, la sediul MAE român, pentru a i se comunica poziția părții române”, în acest sens.