Întotdeauna este important atunci când “cei trei mari”ţări ale UE se reunesc. Spre deosebire de axa tradițională franco-germană, acum Franța, Germania și Italia încearcă rareori să contureze împreună politica economică a UE.
Astfel, întâlnirea miniștrilor economiei din “Cei Trei Mari”, care a avut loc luni (8 aprilie) la Meudon, lângă Paris, a fost urmată de un comunicat comun care reprezintă un mini-manifest economic pentru următorii cinci ani. Cu două luni înainte de alegerile europene care par aproape sigur că vor aduce un al doilea mandat pentru președintele german al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aceasta a fost o încercare de a contura următorul mandat al instituțiilor UE.
Dacă așa stau lucrurile, este revelator faptul că recomandările celor trei miniștri sunt un fel de “ștersături” din punct de vedere politico-economic.
Principala propunere făcută de ministrul german al economiei, Robert Habeck, de omologul său francez, Bruno Le Maire, și de ministrul italian Adolfo Urso a fost aceea că Comisia ar trebui să reducă birocrația pentru întreprinderile mici pentru a “debloca potențialul de inovare al firmelor europene”.
În această perioadă, ideea nu este deloc rea, dar nu este una nouă și este un lucru cu care aproape toată lumea este de acord. Campania pentru ca UE să reducă reglementarea privind întreprinderile mici a fost un hobby al guvernelor succesive din Regatul Unit înainte de Brexit și, de atunci, a fost preluată și de alții, în special de statele nordice și nord-europene. Între timp, însăși Comisia își exprimă frecvent intenția de a reduce birocrația cu care se confruntă întreprinderile.
În acest sens, se pare că următorii cinci ani nu vor fi deosebit de ambițioși.
Apropiații de la Bruxelles au vorbit despre faptul că al doilea mandat al Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen va fi un mandat de “punere în aplicare”. După cum reiese din comunicatul emis de cei “trei mari”, nu există nicio dorință ca guvernele UE să fie mai ambițioase în ceea ce privește decarbonizarea.
Practic, “punerea în aplicare” are nevoie de bani. Din comunicatul comun a lipsit orice recunoaștere a investițiilor masive care vor fi necesare în infrastructura energetică, digitală și industrială a Europei. La începutul acestei săptămâni, Masa rotundă europeană pentru industrie, un grup de lobby cu sediul la Bruxelles, a avertizat că Europa va trebui să investească 800 de miliarde de euro până în 2030 numai în infrastructura sa energetică pentru a-și atinge obiectivele ambițioase în materie de climă și pentru a-și menține competitivitatea industriei. Este puțin probabil ca această finanțare să provină doar din sectorul privat.
În prezent, nu este clar de unde va proveni restul banilor, mai ales că normele fiscale revizuite ale UE vor îngreuna finanțarea unor astfel de proiecte de către guverne și vor impune, în schimb, reduceri de miliarde de euro ale cheltuielilor de infrastructură.
În comparație cu aceasta, apelul celor trei miniștri pentru ca UE să “elimine în mod ambițios sarcinile administrative inutile pentru a elibera întregul potențial al întreprinderilor europene pentru investiții, inovare și creștere economică în Europa”, pare a fi cel mai mic dintre fructele care se pot obține.
Industrii strategice
Astfel, “Politica industrială a UE ar trebui să combine un sprijin bine direcționat pentru industriile strategice, promovând în același timp un nivel ridicat de concurență pe piața unică și reducând povara birocratică”, au adăugat ei.
Cu toate acestea, nu există niciun detaliu cu privire la modul în care acest lucru ar putea funcționa în practică. Le Maire a evocat ideea unei “preferințe europene” în achizițiile publice, care ar presupune ca 50 % din licitații să fie rezervate firmelor europene. Acest lucru miroase a protecționism în stil american și, la fel ca și ideea lansată în urmă cu câțiva ani, ca politica UE să promoveze în mod activ așa-numiții “campioni europeni” în sectoare industriale cheie, este greu de crezut că guvernele mai liberale din punct de vedere economic ale UE vor fi de acord cu această idee.
Ideea unei politici industriale a UE care să permită coordonarea paneuropeană a politicii economice pentru a contracara țări precum Statele Unite și China a revenit în vogă printre factorii de decizie politică de la Bruxelles.
Iniţial, comisia lui Von der Leyen a prezentat o politică industrială în martie 2020, cu doar câteva zile înainte de începerea pandemiei Covid-19, care vizează să sprijine tranziția ecologică și digitală a UE, să facă industria UE mai competitivă la nivel mondial și să consolideze autonomia strategică a Europei.
Proiectul a avut un succes mixt. Ansamblul de legi și politici care alcătuiesc New Deal-ul ecologic al UE și programele de emisii nete de dioxid de carbon zero au poziționat blocul comunitar ca un factor de reglementare internațională.
Capacitatea de a acționa
În acest sens, Habeck din Germania a vorbit despre “capacitatea geopolitică a blocului de a acționa”.
În contextul economico-financiar, deși există probabil un acord unanim în rândul statelor UE că blocul ar trebui să aibă capacitatea de a acționa, modul exact în care ar trebui să exercite aceste puteri este mai divizoriu.
La fel ca și în ceea ce privește achizițiile publice, au existat dezacorduri între statele membre cu privire la modul în care ar trebui formulate normele UE privind ajutoarele de stat pentru a aduce beneficii firmelor europene și dacă blocul ar trebui să ofere sprijin specific pentru industrii-cheie.
În contextul organizator, Bruegel, un grup de reflecție cu sediul la Bruxelles, a sugerat ca Comisia să ofere “coordonare pentru competitivitate” pentru a permite țărilor UE să “coopereze în domeniile care oferă cele mai mari câștiguri în fiecare sector în parte, sprijinite de o anumită finanțare la nivelul UE”.
Sursa: euobserver.com
